Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, a declarat sâmbătă că a epuizat toate resursele financiare disponibile pentru asigurarea agentului termic şi că fondurile strânse, inclusiv din vânzarea de certificate CO2, asigură încălzirea oraşului până marţi, 8 februarie, motiv pentru care a adresat o scrisoare deschisă Guvernului, Ministerului Finanţelor şi, deopotrivă, parlamentarilor PNL şi PSD.
‘În ciuda insistenţelor şi a demersurilor făcute de mine, în calitate de primar al municipiului Giurgiu, dar şi a sprijinului oferit de parlamentarii şi europarlamentarul PNL de Giurgiu în vederea deblocării situaţiei în care se află oraşul nostru, din cauza fondurilor insuficiente, aproape inexistente, pentru plata în avans a gazului care asigură agentul termic, municipiul Giurgiu nu are, până în prezent, un răspuns cert în ceea ce priveşte solicitarea transmisă către Guvern şi MDLPA pentru acordarea unui sprijin financiar. Această scrisoare deschisă pe care o lansez şi o susţin este în primul rând un strigăt disperat de ajutor, dar în acelaşi timp un apel la solidaritate şi la conectarea tuturor parlamentarilor PNL şi PSD pentru acelaşi deziderat, de a sprijini solicitarea administraţiei locale din Giurgiu. Vă aduc la cunoştinţă faptul că, în acest moment, Primăria municipiului Giurgiu a epuizat toate resursele financiare disponibile. Mai mult decât atât, săptămâna aceasta am vândut şapte sute de certificate de CO2, obţinând suma de 350 de mii de lei, bani care asigură agentul termic până marţi, 8 februarie 2022. În situaţia în care municipalitatea din Giurgiu nu va primi un ajutor financiar cât mai repede, Uzina Termoelectrica Production Giurgiu va funcţiona în baza unui plan de urgenţă, adică agentul termic va fi furnizat doar către Spitalul Judeţean de Urgenţă şi instituţiile sociale’, se arată în scrisoarea deschisă a primarului municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu.
El a subliniat faptul că este ‘imposibil’ să poată susţine o subvenţie de 78 la sută, în condiţiile în care ‘preţul gazului a crescut de cinci ori faţă de anul 2021’.
‘Pentru iarna trecută, cu suma de 5,5 milioane lei am asigurat subvenţia gazului pentru întreaga perioadă a sezonului rece, comparativ cu perioada actuală, când am alocat 16 milioane lei doar pentru două luni de funcţionare. Vreau să înţelegeţi că, indiferent de soluţiile adoptate pe plan local, într-un fel sau altul, tot se ajungea la un blocaj şi că este o situaţie din care nu putem ieşi fără sprijinul dumneavoastră. Prin urmare, vă rog să conlucraţi şi să colaboraţi pentru ca cei 3.200 de consumatori casnici, aproximativ zece mii de suflete, să beneficieze în continuare de agent termic’, a completat Adrian Anghelescu.
Totodată, primarul a spus că nu va retrage subvenţia, pentru că înţelege că este foarte dificil să asiguri plata unei facturi în valoare de două mii de lei, cuantumul unei facturi pentru clienţii casnici, fără subvenţie, doar pentru energia termică şi este conştient că foarte mulţi cetăţeni supravieţuiesc din salarii minime pe economie.
Potrivit acestuia, în prezent, o familie care locuieşte într-o garsonieră plăteşte aproximativ 350 lei, iar fără subvenţie ar fi plătit 1.400 lei, iar pentru un apartament cu două camere, valoarea unei facturi este de aproximativ 500 de lei, iar fără subvenţie ar fi fost de 2.000 de lei.
‘În fiecare zi a mandatului meu am găsit soluţii pentru a merge mai departe, însă în prezent am epuizat toate resursele, iar singura speranţă pe care o mai am este în dumneavoastră, domnule prim-ministru, domnule ministru, domnilor parlamentari PSD şi PNL’, a încheiat primarul municipiului Giurgiu.