Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că fără un ajutor financiar de la Guvern va fi frig în locuinţele giurgiuvenilor din data de 3 ianuarie 2022, iar şcolile ar putea trece on-line din cauza lipsei posibilităţii de a asigura agentul termic.
‘Am o mâhnire în suflet pentru că la ultima cerere de ajutor pe care am făcut-o către Guvernul României din data de 20 decembrie, astăzi nu am primit un nu, categoric, dar ne înştiinţează că am mai primit nişte bani, astfel încât nu consideră oportun să mai susţină preţul subvenţionat acordat de către Primărie pentru energia termică. Nu ştim ce vom face în această situaţie. (…) Nu vă ascund faptul că azi ne găsim în situaţia să avem gaz plătit până la data de 3 ianuarie 2022’, a afirmat primarul Anghelescu.
El spune că în acest context administraţia locală va face toate eforturile în primele zile ale anului 2022 ca toate fondurile care se strâng din impozite şi taxe să fie direcţionate către achiziţia de gaz.
‘Nu ştiam atunci când am prelungit prin hotărâre a Consiliului Local Municipal Giurgiu acea subvenţie de 60% la încălzire că preţul gazului va creşte de şase ori ajungând să cheltuim aproximativ un milliard opt sute de milioane de lei vechi pe zi. Asta înseamnă o cheltuială de aproximativ cinci milioane de euro pe sezonul rece. Este catastrofal pentru primăriile care nu au agenţi economici importanţi pentru o colectare importantă de TVA. Nu se poate trece peste această iarnă decât iarăşi cu ajutor guvernamental’, a mai declarat Adrian Anghelescu.
Primarul municipiului Giurgiu spune că deja şcolile, creşele şi grădiniţele primesc agent termic după un program de 12 ore pe zi cuprins între orele 4,00 şi 16,00.
‘Îmi pare rău să o spun, mi-aş fi dorit să împărtăşim alte vremuri, dar trebuie să aprovizionăm cu ceea ce avem, vom da raţiile cu care deja bună parte din şcoli, grădiniţe, licee s-au obişnuit, dar să înţeleagă lumea că ăştia sunt banii comunităţii giurgiuvene. Ne întindem cât ne este plapuma şi cerem ajutor şi facem tot posibilul să primim acest ajutor şi să înţeleagă Guvernul României că nu se poate. Avem nevoie mai ales la spital, nu mai vorbim de creşe sau de grădiniţe, de şcoli, fiindcă ar fi o ruşine pentru noi, ca giurgiuveni, să trimitem elevii în on-line din cauza lipsei banilor pentru achiziţia de gaz pentru încălzire în sistem centralizat. Sunt alte localităţi din ţară care au primit sume importante pe care nu le pot cheltui şi aici am tras un semnal de alamă şi sper ca cineva să se îndrepte asupra acestui fapt şi să ne pună la dispoziţie măcar o sumă de cinci milioane de lei, minimum necesar pentru lunile următoare’, a încheiat Adrian Anghelescu.
Primarul spune că fără aceşti bani, ‘cu siguranţă’ va fi frig în locuinţele giurgiuvenilor din luna ianuarie a anului viitor.