Râmnicu Vâlcea, 10 iul/ Agerpres/ – Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, le-a trimis premierului Marcel Ciolacu şi ministrului Muncii, Marius Budăi, invitaţii scrise în care le solicită să viziteze Centrul pentru Persoane Vârstnice din subordinea administraţiei locale.
‘Apropiindu-se de aniversarea a şase ani de la inaugurare, Centrul pentru Persoane Vârstnice din subordinea municipalităţii Râmnicului funcţionează la acest moment la capacitate maximă găzduind 75 de seniori cărora li se oferă cele mai bune condiţii de cazare, masă, dar şi de îngrijiri medicale şi de specialitate prin intermediul unui corp profesional ce însumează 42 de salariaţi, cu calificări şi sarcini dintre cele mai diverse. Cazaţi în camere de două paturi sau în regim single, vârstnicii beneficiază de două cantine (câte una pe fiecare nivel al imobilului), un centru de kinetoterapie, sală de primire, spaţii de socializare, cabinete medicale specializate, o capelă, precum şi un parc de mari dimensiuni, dotat cu băncuţe, foişoare şi împodobit cu flori. Cel mai vârstnic din cei prezenţi acum în centru este foarte aproape de împlinirea vârstei de 101 ani, iar recent, un alt senior a fost aniversat de către colegi, dar şi de către personalul prezent, la împlinirea a 90 de ani şi intrarea oficială în ‘Clubul Longevivilor’ – un alt semn de respect acordat de primăria municipiului celor mai înaintaţi în vârstă râmniceni’, au transmis luni reprezentanţii Primăriei Râmnicu Vâlcea.
Purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Daniel Ionescu, a precizat că invitaţia adresată celor doi oficiali vine şi în contextul scandalului din centrele de asistenţă socială din Ilfov.
‘În plin scandal privind condiţiile inumane de care aveau parte bătrânii şi persoanele cu dizabilităţi din câteva cămine din Ilfov, primarul Mircia Gutău le-a adresat invitaţii scrise prim-ministrului Marcel Ciolacu şi ministrului (…) Marius Budăi de a veni în Râmnicu Vâlcea pentru a vedea direct şi a face public un exemplu de succes despre ce înseamnă o asistenţă socială de cea mai bună calitate’, a mai adăugat reprezentantul Primăriei Râmnicu Vâlcea.