AcasăStiri generalePrimarul municipiului Timişoara: Nu vom organiza niciun fel de evenimente în această...

Primarul municipiului Timişoara: Nu vom organiza niciun fel de evenimente în această perioadă, nici concertul de Revelion

Timişoara va avea în acest an un târg de Crăciun atipic din cauza pandemiei, cu mai puţin fast, fără concerte şi cupola cu beculeţe din Piaţa Victoriei, a anunţat, marţi, primarul Dominic Fritz. Potrivit acestuia, pentru a păstra spiritul sărbătorilor de iarnă, vor fi amplasate câteva căsuţe în patru dintre cartierele oraşului, mai periferice, dar totul se va face respectând regulile anti-pandemie. Pentru Ziua Naţională a României, Dominic Fritz a anunţat că în oraş vor fi arborate steaguri tricolore, dar dincolo de ceremonia oficială nu se vor mai organiza alte manifestări. ‘Respectăm toate regulile necesare, dar vrem şi să avem un reper al normalităţii, să simţim cu toţii, inclusiv copiii, că vine această perioadă tradiţională. Nu vom organiza niciun fel de evenimente în această perioadă, nici concertul de Revelion. De 1 Decembrie, va fi doar ceremonia oficială, fără alte festivităţi, dar vor fi steaguri, să avem simboluri pentru această zi importantă. Vom avea iluminat de Crăciun în centru, vom împodobi brazi, dar nu va mai fi acea cupolă de lumini din Piaţa Victoriei, care este şi destul de scumpă (15.000 de euro n.r.). Nu vrem să creăm un spaţiu unde să se adune oameni. În schimb, vom avea în cartiere iluminat electric, un tunel luminos, iluminat festiv, ghirlande luminoase. Vrem să aducem şi în aceste cartiere spiritul Crăciunului, nu doar în centru’, a detaliat Dominic Fritz.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks