Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a prezentat, joi, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local, raportul privind starea economică, socială şi de mediu a municipiului reşedinţă pentru anul 2020.
‘2020 a fost pentru toată lumea un an atipic, un an în care ne-am confruntat cu evenimente nedorite şi poate pentru generaţia noastră nemaiîntâlnite. Mă refer la această pandemie care, din păcate, nici până acum nu a fost anihilată, nu a fost depăşită, astfel încât să ne reluăm activitatea normală. Am considerat că cea mai importantă activitate pe care a trebuit să o desfăşoare un reprezentant al unei comunităţi a fost aceea de a tranzita împreună cu comunitatea sa etapele foarte dificile cu care ne-am confruntat şi, sigur, şi în paralel activitatea curentă să se desfăşoare fără sincope. Împreună cu colegii, împreună cu instituţiile statului cu responsabilităţi în domeniu, împreună cu toţi cetăţenii, vreau să cred că Vasluiul a tranzitat cu cele mai mici pierderi acest an greu’, a precizat Vasile Pavăl.
Edilul a menţionat că programul privind investiţiile locale şi-a urmat cursul, fără a fi înregistrate probeleme deosebite, dar pandemia a îngreunat derularea unor proiecte.
Referitor la bugetul pentru anul 2021, Vasile Pavăl a declarat că acesta este mai mare cu 30% faţă de cel din anul anterior.
‘Pe zona de funcţionare cheltuielile sunt constante. Avem însă o sumă mai mare pe partea de dezvoltare. Vom avea pentru acest sector o sumă mai mare faţă de cea din anul 2020, provenită în principal din fonduri europene şi din excedentul bugetar’, a subliniat Pavăl.