Câştigătorul licitaţiei pentru tăblierul de pod de la pasajul Doamna Ghica a fost desemnat, valoarea contractului este de 21,8 milioane de lei, iar termenul pentru livrare este de şapte luni şi jumătate de la semnarea contractului, a anunţat, marţi, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.
‘După două licitaţii eşuate pentru acest element crucial al proiectului, mă bucur să pot anunţa acest pas important în dezvoltarea Sectorului 2.
Este un progres care ne pune în linie dreaptă către finalizarea pasajului Doamna Ghica anul acesta. Oricum intersecţia Doamna Ghica era una dintre cele mai aglomerate din Sectorul 2 şi din Bucureşti, în general. Ştiu că aglomeraţia doar a crescut odată ce lucrările se blocaseră. În sfârşit însă suntem pe direcţia cea bună pentru a degreva traficul în acest punct’, a edilul, pe pagina sa de socializare.