Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a estimat că Pasajul „Europa Unită” va fi deschis circulaţiei spre sfârşitul acestei luni.
„Astăzi efectuăm testele dinamice, zilele trecute am efectuat testele statice, sunt nişte faze obligatorii recepţiei acestei construcţii, pentru că, vă garantez, nu vom da drumul acestei investiţii fără să efectuăm toţi paşii legali şi mai ales fără să avem recepţie. Momentul estimat al deschiderii pasajului este undeva la sfârşitul acestei luni. Sperăm ca până la data de 1 decembrie acest pasaj să poată să fie funcţional. (…) Aceasta este doar o piesă din puzzle-ul pe care inelul median îl are, am început deja activităţile pentru al doilea pasaj, cel de peste şoseaua Berceni, unde am finalizat exproprierile şi am început organizarea, în vederea devierii utilităţilor”, a explicat Daniel Băluţă, duminică, într-o declaraţie de presă la Pasajul „Europa Unită”.
El a punctat că un pasaj subteran va fi situat sub şoseaua Olteniţei, care va face legătura cu pasajul Nicolae Grigorescu şi cu Calea Vitan.
„Continuăm cu extinderea magistralei M2 de metrou, sperăm că în prima jumătate a anului 2024 să putem să ridicăm în SICAP procedura de licitaţie pentru acest obiectiv (…) şi nu în ultimul rând, magistrala M4 de metrou (…) suntem în linie dreaptă cu documentaţia pentru a o ridica în SICAP”, a spus Daniel Băluţă.
Edilul a menţionat că zilnic 60.000 de maşini trec prin pasajul, respectiv pe planşeul Unirii. „Ne îndreptăm vertiginos către finalizarea procedurii şi estimăm că, până la sfârşitul anului, vom avea deja semnat contractul de execuţie pentru planşeu. (…) La Pasajul Unirii suntem în linie dreaptă, poate până la sfârşitul lunii noiembrie vom finaliza procedura de atribuire, vom da ordinul de începere pentru ceea ce înseamnă proiectare şi execuţie. Aşteptarea pe care o avem este aceea ca în anul 2024 să rezolvăm toată partea de proiectare, iar începând cu anul 2025 să ne ocupăm de execuţia acestei lucrări. În momentul în care vom finaliza elementele de proiectare, vom putea să explicăm cu foarte multă acurateţe cetăţenilor care sunt măsurile compensatorii pentru circulaţia ce va fi (…) grav afectată pe durata execuţiei acestei lucrări”, a mai spus Daniel Băluţă.
În altă ordine de idei, el a menţionat că vor fi extinse căile de comunicare cu partea de sud a Capitalei pentru proiectul viitorului aeroport. „Deja am semnat studiul de prefezabilitate, contractul pentru studiul de prefezabilitate şi fezabilitate. (…) Vom calibra aeroportul. După ce acesta va fi calibrat (…), căile de comunicare cu partea de sud a Capitalei vor fi extinse”, a adăugat Daniel Băluţă.
Sursa: AGERPRES
Articolul Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă: Pasajul „Europa Unită” va fi deschis circulaţiei spre sfârşitul acestei luni apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro