AcasăStiri generalePrimarul Sucevei: Crearea autorităţilor de management POR în fiecare regiune de dezvoltare-pas...

Primarul Sucevei: Crearea autorităţilor de management POR în fiecare regiune de dezvoltare-pas important spre regionalizare

Intenţia autorităţilor de la Bucureşti de a descentraliza Programul Operaţional Regional (POR) prin înfiinţarea de autorităţi de management în fiecare regiune de dezvoltare reprezintă un pas important în realizarea regionalizării, a declarat marţi, primarul Sucevei, Ion Lungu.

El a participat la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), unde s-au discutat problemele de pe agenda de lucru a primarilor.

Potrivit edilului, pentru organizarea teritorială, AMR susţine acţiunile de unificare voluntară a localităţilor.

La şedinţă au participat ca invitaţi premierul Florin Cîţu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, şi Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

Lungu a spus că s-au discutat probleme privind situaţia pregătirii exerciţiului financiar european 2021-2027, referitor la Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, programele structurale, în mod special descentralizarea POR, crearea de autorităţi de management la nivelul fiecărei agenţii de dezvoltare regională, ceea ce reprezintă un pas important spre realizarea regionalizării.

Totodată, s-a discutat despre descentralizare, modalităţile de organizare teritorială, legea Zonelor metropolitane, Zonelor Urbane Funcţionale, Unificarea administrativă Voluntară a Autorităţilor Locale, iar AMR a aprobat o rezoluţie pe o intenţie de unificare voluntară propusă de municipiul Buzău cu comuna Ţinteşti, ca model de organizare teritorială.

Lungu a mai spus că AMR va trimite la Ministerul Administraţiei şi Internelor proiecte de lege privind unificarea administrativă şi, totodată, propuneri de modificare a Codului administrativ.

De asemenea, ca reprezentant al AMR în Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanţelor, Lungu a solicitat suplimentarea plafonului de împrumuturi rambursabile al autorităţilor locale pentru anul 2021, la rectificarea din luna august, dar şi aprobarea de împrumuturi autorităţilor locale din Trezoreria Statului, în acest sens fiind iniţiat un proiect de OUG.

‘Am ridicat şi problema finanţării de la bugetul de stat a cheltuielilor de transport pentru elevi, cum este stipulat în legea 226/2020, care trebuie corectată la viitoarea rectificare. (…) O problemă pe care am adus-o în atenţia prim-ministrului este cea legată de emiterea de certificate verzi la operatorul de termoficare Bioenergy, care este blocată la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor’, a spus Lungu.

În opinia sa, întâlnirea de lucru a fost ”foarte constructivă”, mai ales că premierul Florin Cîţu a promis sprijin la problemele ridicate de primari.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks