Primarul municipiului Târgu Mureş şi un om de afaceri au fost propuşi, marţi, pentru arestare preventivă, într-un dosar instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), scrie Agerpres.
Propunerea de luare a măsurii arestării preventive propusă de DNA se va judeca începând cu ora 11,00, la Tribunalul Mureş.
„Şi noi din presă am fost informaţi de situaţia apărută. Nu prea pot să comentez pentru că nu ştiu detalii. Noi credem în justiţia română şi credem în nevinovăţia domnului primar. Cam atât pot să declar şi aşteptăm să vedem cam care este situaţia şi ce urmează. Am auzit că au fost nişte percheziţii, dar astea în Primăria Târgu Mureş sunt un obicei, de ani în urmă. Am ştiut că au existat şi în săptămâna trecută sau înainte, la sfârşitul lunii noiembrie, dar precis nu prea am fost informat ce anume au căutat şi ce au găsit. Ceea ce ştim e ce s-a întâmplat ieri, că a fost reţinut 24 de ore”, a declarat preşedintele UDMR Mureş, Csibi Attila Zoltán.
Primarul Soos Zoltan a fost reţinut luni seară de procurorii anticorupţie, au precizat surse judiciare. El este cercetat într-un dosar care vizează fapte de corupţie.
Soos Zoltan a câştigat un nou mandat la Primăria din Târgu Mureş la alegerile din iunie. El se află la cel de-al doilea mandat.
Articolul Primarul UDMR din Târgu Mureş, Soos Zoltan, reţinut de DNA pentru fapte de corupţie apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro