Primele două centre cu zece puncte de vaccinare, amenajate în cadrul Romexpo, se deschid de miercuri, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, transmis, marţi, AGERPRES. Acestea au primit avizul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi sunt dotate corespunzător pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a procesului de vaccinare. În cadrul centrelor, sunt stabilite fluxuri clare pentru persoanele care se vor prezenta la vaccinare. Există o zonă de primire în care cetăţenii sunt înregistraţi, o zonă de aşteptare, zona de vaccinare propriu-zisă şi o zonă de aşteptare post vaccinare, toate cu respectarea distanţei sociale. ‘În Sectorul 1 vom avea cel mai mare centru de vaccinare din România în care vor putea fi imunizate în condiţii de siguranţă până la 3.000-4.000 de persoane zilnic. Vaccinarea şi respectarea în continuare a măsurilor de prevenţie reprezintă singurele soluţii prin care putem stopa răspândirea virusului în comunitate. Sănătatea noastră, a tuturor, depinde de numărul celor care se vaccinează şi care conştientizează că numai aşa putem opri pandemia’, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand. În momentul de faţă, la nivelul Sectorului 1, sunt stabilite 12 centre cu un număr de 64 de puncte de vaccinare. Acestea sunt situate la Romexpo, după cum urmează: – Pavilionul CITY Hub – 1 centru cu 6 puncte de vaccinare; – Pavilionul Dispecerat – 1 centru cu 4 puncte de vaccinare; – Pavilionul Presă – 1 centru cu 4 puncte de vaccinare; – Pavilionul C2 – 9 centre cu 50 puncte de vaccinare. Centrele de vaccinare din cadrul Romexpo vor fi deschise etapizat, în baza deciziei instituţiilor care coordonează campania de vaccinare.