AcasăPoliticaPristina le acordă sârbilor kosovari opt luni pentru a-şi face paşapoarte

Pristina le acordă sârbilor kosovari opt luni pentru a-şi face paşapoarte

Autorităţile de la Pristina le-au acordat miercuri etnicilor sârbi din Kosovo un termen de opt luni pentru a-şi schimba paşapoartele emise de Serbia cu unele emise de Kosovo, pentru a putea călători în Uniunea Europeană fără vize, informează joi agenţia de presă croată Hina, scrie Agerpres.

Decizia vine după ce marţi Parlamentul European a aprobat acordul UE-Kosovo de liberalizare a vizelor, în baza căruia cetăţenii din Kosovo vor putea călători în Uniune şi cetăţenii UE vor putea merge în Kosovo fără a solicita viză, pentru perioade de şedere de până la 90 de zile.

Potrivit vicepremierului kosovar Besnik Bislimi, toţi deţinătorii de paşapoarte emise de Serbia dispun de opt luni pentru a cere eliberarea de paşapoarte emise de Kosovo.

„Belgradul nu este Kosovo. Sper că toţi cei care au paşapoarte emise de Belgrad vor profita de această perioadă de opt luni pentru a le schimba”, a declarat vicepremierul, citat de portalul de ştiri Kosovo Online.

Acesta a subliniat că guvernul kosovar va face tot posibilul pentru a accelera acest proces, astfel încât toţi cetăţenii kosovari să deţină un paşaport legal şi valid, până la 1 ianuarie 2024.

Autorul Acordului privind liberalizarea vizelor, eurodeputatul olandez Thijs Reuten, a menţionat că prin aprobarea acestuia Kosovo devine ultima ţară din Balcanii de vest care se alătură regimului de călătorie fără vize.

Întrebat dacă sârbii kosovari ce deţin paşapoarte emise de Serbia – ţară în care se aplică de asemenea regimul de liberalizare a vizelor – pot călători liber în UE cu aceste documente în urma adoptării acordului UE-Kosovo de liberalizare a vizelor, Reuten a răspuns negativ.

Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo, fosta sa provincie, şi îl consideră ca făcând parte din teritoriul său, aminteşte Hina.

Scutirea de vize urmează să intre în vigoare odată cu implementarea Sistemului european de informaţii şi de autorizare privind călătoriile (ETIAS) şi nu mai târziu de 1 ianuarie 2024.

sursa – AGERPRES

Articolul Pristina le acordă sârbilor kosovari opt luni pentru a-şi face paşapoarte apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks