Asociația Pro Infrastructura anunță că în luna noiembrie vor fi dați în folosință doar 9,5 km pe A0 Nord. Membrii asociației au fost sâmbătă, 23.09.2023 și au filmat întreg lotul 2 al Autostrăzii A0 Nord din apropiere de Afumați și până dincolo de pădurea Petrești, zona Corbeanca.
„Din păcate estimarea noastră din iunie 2023 este împinsă o lună: probabil constructorul UMB va avea pregătită de inaugurare secțiunea de 9,5 kilometri dintre DN1 și Autostrada A3 în noiembrie, nu octombrie.
Mai mult, după cum vă explicam în iunie, deși au promis de nenumărate ori, oficialii din MT și CNAIR în frunte cu „ministrul” Grindeanu și „directorul general” Pistol mai bifează un eșec rușinos: nu au fost în stare să aprobe o biată descărcare provizorie în DJ200 lângă Ștefănești, soluție care ar fi dat în trafic încă aproximativ 4 kilometri din autostradă și ar fi fost o alternativă de conectare a DN2 cu DN1 prin A0, degrevând DNCB de o parte din vehiculele aflate în tranzit.”
Așadar, din totalul celor 19 kilometri cât are tot lotul 2, vom circula doar pe 9,5 km pe relația DN1-A3 și vom pune țipla pe cele două frumoase muzee dinspre tronsoanele vecine: 7,5 km spre DN2 unde sperăm că chinezii de la CCECC vor termina (mai) repede nodul A0-DN2 (suntem în faza de proiectare, răbdare) și 2 km spre DN1A/DN7 unde abia s-a uscat cerneala de pe contractul semnat miercurea trecută cu italienii de la Pizzarotti (deci iar răbdare), mai precizează specialiștii.
Articolul Pro Infrastructura: „Luna noiembrie, cel mai probabil, va fi luna cu primii km din A0 Nord dați în folosință doar 9.5, că așa-i la noi” (VIDEO) apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro