AcasăPoliticaProcurorii au decis să continue protestele, nemulțumiți de legea privind pensiile speciale

Procurorii au decis să continue protestele, nemulțumiți de legea privind pensiile speciale

Procurorii sunt în continuare nemulțumiți de modificările ce urmează a fi aduse legislației pensiilor speciale și au anunțat că vor continua să protesteze, ba chiar „se va avea în vedere adoptarea unor forme mai severe de protest”, transmite B1.

 

Procurorii au discutat din nou despre legea pensiilor speciale. Concluziile

Procurorii-şefi ai DNA şi DIICOT, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel din ţară şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale au discutat, la Parchetul General, despre proiectul de lege privind pensiile magistraţilor.„În cursul discuţiilor, s-au subliniat aspecte referitoare la modificările arbitrare ale condiţiile de pensionare a procurorilor şi judecătorilor, de natură să creeze disfuncţii şi inechităţi fără precedent în sistemul judiciar după anul 1990. De asemenea, au fost aduse în discuţie şi alte probleme acute ale sistemului judiciar, precum subdimensionarea schemelor de personal raportat la volumul de activitate, lipsa cronică a resurselor umane, lipsa unor sedii adecvate desfăşurării activităţii”, a transmis Parchetul General, printr-un comunicat.Procurorii au mai susținut că sunt de acord cu anumite modificări aduse legislației, de exemplu ca pensia să nu fie mai mare decât salariul, să existe o vechime efectivă în magistratură și o perioadă redusă în celelalte profesii asimilate.„În acelaşi timp însă, aplicarea intempestivă şi fără niciun studiu prealabil de impact al acestor modificări are aptitudinea de a crea disfuncţionalităţi majore în sistemul judiciar, atât prin pensionarea imediată a unui număr semnificativ de judecători şi procurori, cât şi prin afectarea severă a capacităţii de atragere în profesie de noi magistraţi, cu riscul producerii unor consecinţe grave, pe termen lung, pentru buna funcţionare a sistemului judiciar, grevat oricum de o criză de personal fără precedent”, se mai arată în comunicat.

Procurorii au mai susținut că deja mai multe parchete funcționează „la cote de avarie” din cauza deficitului de personal, or „implementarea unor măsuri cu impact imediat asupra funcţionării sistemului judiciar, fără adoptarea corelativă a unor măsuri administrative menite să absoarbă şocul sistemic produs – precum o reaşezare a hărţii administrative a instanţelor şi parchetelor, adoptarea unui mecanism de triere a cauzelor pe criterii de oportunitate etc – va genera un blocaj la nivelul sistemului judiciar, cu consecinţe greu de prevăzut pe viitor”.

Ei s-au plâns apoi că au propus decidenților politici mai multe amendamente la proiectul de lege, dar „fără a obţine însă şi o dezbatere reală şi onestă a acestor propuneri în cadrul comisiilor de specialitate” ale Parlamentului.

Procurorii au decis să continue protestele

Prin urmare, „având în vedere iminenta adoptare a noii legislaţii, anunţată pentru data de 28.06.2023”, s-au hotărât următoarele:

1. Continuarea formelor de protest hotărâte în Adunările Generale ale procurorilor, în acord şi cu măsurile adoptate în acest sens la nivelul instanţelor de judecată;

2. În condiţiile în care prevederile noii legi vor adânci problemele generale de sistem, legate de lipsa acută de resurse umane şi de condiţiile din ce in ce mai dificile de muncă generate de acestea, se va avea în vedere adoptarea unor forme mai severe de protest”, a mai transmis Parchetul General.

Amintim că polițiștii, polițiștii din peniteniare și grefierii protestează, marți, nemulțumiți de creșterea vârstei de pensionare.

Articolul Procurorii au decis să continue protestele, nemulțumiți de legea privind pensiile speciale apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks