AcasăPoliticaProcurorii se duc acasă la Ion Iliescu ca să îl audieze în...

Procurorii se duc acasă la Ion Iliescu ca să îl audieze în dosarul Mineriadei

Procurorii vor merge miercuri acasă la Ion Iliescu pentru a-l audia în dosarul Mineriadei, privind faptele din iunie 1990. Fostul preşedinte a fost acuzat de procurorii militari că a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, procurorii care anchetează dosarul Mineriadei vor merge la ora 14.00 la vila lui Ion Iliescu din București. Îl vor anunța că a reînceput urmărirea penală față de el în această anchetă și vor încerca să obțină o declarație.

Ion Iliescu nu a dorit să fie audiat nici în dosarul Revoluției, nici în dosarul Mineriadei. Procurorii au încercat să obțină declarații de la el fie atunci când l-au citat la Parchet, fie atunci când au mers la el acasă.

În dosarul Mineriadei este audiat miercuri Petre Roman, el fiind acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. Fostul premier a declarat la sosirea la Parchetul General că învinuirea e „profund nedreaptă” și că „ce s-a întâmplat a fost cu implicarea evidentă a fostei Securități”.

Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanţă. Iniţial, în iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.

Sursa: Antena 3

Articolul Procurorii se duc acasă la Ion Iliescu ca să îl audieze în dosarul Mineriadei apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks