Un număr de 1.224 de unităţi de învăţământ au fost înscrise în Programul ‘Citeşte-mi 100 de poveşti!’, dintre care 64% se află în mediul rural, a anunţat joi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
‘Le mulţumesc partenerilor de la Asociaţia OvidiuRo pentru atelierul de lucru de astăzi! Împreună cu doamna Ligia Deca, consilier prezidenţial Departamentul Educaţie şi Cercetare, şi cu domnul Sorin Câmpeanu, ministrul Educaţiei, am participat la o sesiune de informare cu privire la primele cinci luni ale programului ‘Citeşte-mi 100 de poveşti!’. Până în prezent, 1.224 de unităţi de învăţământ au fost înscrise în proiect (din care 64% se află în mediul rural), 57.000 de cărţi au fost distribuite în grădiniţe, 2.131 de profesori sunt activi şi 40.000 de copii şi familiile lor participă la ateliere de lectură. Unul dintre acestea este şi atelierul de la Mironu, judeţul Suceava, la care am luat parte în luna aprilie, Ministerul Culturii fiind co-organizator’, a scris Gheorghiu, pe Facebook.
Programul este realizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi cu Ministerul Culturii, sub egida proiectului ‘România Educată’, derulat de Administraţia Prezidenţială.
‘Am discutat, astăzi, despre realizările, dar şi provocările partenerilor noştri şi am conturat viitorii paşi ai programului, lansările pentru următorul an şcolar, posibilele colaborări cu Consiliile Judeţene şi cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Misiunea Asociaţiei OvidiuRo, ca Agenţie pentru Educaţie Timpurie, este să combată analfabetismul funcţional, să reducă părăsirea timpurie a şcolii, cu scopul ca fiecare copil sărac să beneficieze de educaţie timpurie, de calitate şi să devină, astfel, un membru activ al societăţii româneşti’, a adăugat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.