]ncepând cu data de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, Primăria Capitalei invită bucureştenii şi turiştii prezenţi în Capitală să ia parte la concertele organizate în cadrul Târgului de Crăciun Bucureşti 2022 din Piaţa Constituţiei.
Programul artistic al Târgului include concerte de colinde, cântece tradiţionale şi hituri celebre în interpretarea unor coruri, orchestre folclorice, ansambluri de alămuri, formaţii etno-rock, artişti pop sau artişti instrumentişti.
Concertele vor începe de la ora 19.30, iar pe scena din Piaţa Constituţiei vor urca artişti precum Andra, Nicolae Voiculeţ, Lupii lui Calancea, Cezar Ouatu, Lavinia Goste, Corul de Copii Radio, Felicia Filip, dirijorul Marius Zorilă şi Orchestra Naţională „Valahia”.
Cinci zile de muzică live în minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie, în Piaţa Constituţiei
30 Noiembrie – Prima seară de concerte de la Târgul de Crăciun Bucureşti este deschisă de Andra, cu un concert special.
Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, va fi sărbătorită pe acorduri de muzică populară. Lavinia Goste alături de maestrul dirijor Marius Zorilă, Orchestra Naţională „Valahia” şi invitatul de onoare Valentin Samfira vor interpreta melodii populare din toate zonele etnofolclorice ale ţării, la instrumente tradiţionale, precum fluier geamăn, cimpoi, caval, ocarină, trâmbiţă, nai sau taragot.
Nicolae Voiculeţ va veni în faţa publicului din Piaţa Constituţiei în seara de 2 decembrie, cu un program de doine şi colinde intitulat „Sus la înaltul Cerului”.
Sâmbătă, 3 decembrie, cântecele vechi româneşti vor fi reinventate pe groove-uri de Drum’n’Bass de LUPII lui Calancea, într-un concert în care vor îmbina pasaje clasice cu elemente de folclor şi datini demult uitate pe ritmuri urbane.
Seara de 4 decembrie îi va aparţine artistului crossover Cezar Ouatu care va susţine un concert de pop-operă alături de Ascendis Choir.
Programul artistic din minivacanţa 30 noiembrie – 4 decembrie este completat de momente vesele aduse în Piaţa Constituţiei de trupa de copii Picii lu’ Soreasca, Butterfly Band, Ana Cebotari sau de muzica de fanfară a ansamblurilor de alămuri Armonia Brass Quintet şi Spirit Brass Quintet. De asemenea, muzica de Crăciun va răsuna în concertele mai multor ansambluri corale din România, printre care şi Corul de Copii Radio, condus de Răzvan Rădos.
Pentru iubitorii fotbalului, la Târgul de Crăciun Bucureşti, TVR continuă transmiterea în direct a competiţiilor Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar, pe ecranele special amenajate pentru vizitatorii evenimentului din Piaţa Constituţiei. Meciurile vor fi difuzate în afara programului artistic.
Seară specială la Târgul de Crăciun în seara de Sfântul Nicolae
Programul concertelor la Târgul de Crăciun Bucureşti continuă cu o seară specială de Sfântul Nicolae, marţi 6 decembrie, cu Felicia Filip în calitate de invitat special.
În weekendul 9-11 decembrie, publicul de la Târg se va bucura de trei concerte pe seară ale unor tarafuri, formaţii pop, coruri religioase, coruri de copii şi grupuri vocale.
Programul concertelor din săptămâna 5-11 decembrie va fi disponibil curând pe pmb.ro, arcub.ro, proedus.ro, creart.ro.
Programul artistic al Târgului de Crăciun Bucureşti 2022 este realizat cu sprijinul Cantus Mundi.
PROGRAM ARTISTIC | 30 noiembrie – 4 decembrie 2022
Târgul de Crăciun Bucureşti 2022
Piaţa Constituţiei
Miercuri, 30 noiembrie 2022 | 19:30-21:50
Picii lu’ Soreasca
Armonia Brass Quintet
Andra
Joi, 1 decembrie 2022 | 19:30-21:30
Butterfly Band
Lavinia Goste alături de maestrul dirijor Marius Zorilă & Orchestra Națională Valahia. Invitat special: Valentin Sanfira
Vineri, 2 decembrie 2022 | 19:30-21:30
Corul Universităţii din Bucureşti
Spirit Brass Quintet
Nicolae Voiculeţ – Sus la naltul cerului
Sâmbătă, 3 decembrie 2022 | 19:30-21:45
Folk for Kids
Armonia Brass Quintet
LUPII lui Calancea
Duminică, 4 decembrie 2022 | 19:30-22:00
Vocea copilăriei
Corul de Copii Radio condus de dirijorul Răzvan Rădos
Ana Cebotari
Cezar Ouatu & Ascendis Choir
The post Programul concertelor la Târgul de Crăciun Bucureşti appeared first on News Bucuresti.