Acasă55Proiect adoptat de Senat: Minorul agresor şi părinţii lui au obligaţia de...

Proiect adoptat de Senat: Minorul agresor şi părinţii lui au obligaţia de a participa la programele speciale de consiliere psihologică

Minorul agresor şi familia sa au obligaţia să participe la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de serviciile de specialitate publice sau private, iar în lipsa acordului părinţilor măsura poate fi dispusă de instanţele judecătoreşti competente în sarcina minorului agresor, potrivit unui proiect adoptat luni de Senat.

S-au înregistrat 97 de voturi ‘pentru’ şi 13 abţineri.

Potrivit expunerii de motive, ‘în cazul minorilor agresori, în legislaţia actuală nu există o reglementare privind obligativitatea de participare a acestora la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de serviciile de specialitate publice sau private. O eventuală acţiune în instanţă privind obligarea minorului şi a familiei acestuia de a participa la programe de consiliere psihologică, ale căror rezultate să poată fi evaluate ulterior de către autorităţile cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului, nu poate fi fundamentată pe dispoziţiile legale aplicabile minorilor victime, (potrivit cadrului legal în vigoare), iar în situaţia respingerii unor astfel de acţiuni, minorul agresor, precum şi familia acestuia, se află in situaţia de a fi lipsiţi de suportul necesar pentru a preîntâmpina participarea acestuia la noi fapte de agresiune’.

Proiectul, iniţiat de deputatul din partea minorităţilor Ibram Iusein, are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 84 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Potrivit unui amendament, părinţii minorului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal au obligaţia de a participa, împreună cu minorul, la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de serviciile publice sau private.

‘În lipsa acordului părinţilor, măsura se dispune de către instanţele judecătoreşti competente, în sarcina agresorului, în soluţionarea cazurilor cu minori implicaţi în acte de agresiune asupra altor minori sau asupra unor persoane adulte’, propune un alt amendament admis la proiectul de act normativ.

Senatul este primul for sesizat. AGERPRES /(AS – autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks