Un proiect al Primăriei Capitalei a fost premiat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Proiectul, dedicat liceenilor, a presupus punerea în scenă a şase spectacole de teatru şi s-a derulat în pwrioada 2021 – 2022.
”Unul dintre proiectele municipalităţii dedicate liceenilor bucureşteni a primit premiul I în cadrul competiţiei anuale de bune practici din administraţia publică românească, Pilonul 3 «Educaţie pentru Tânăra Genereţie»”, a anunţat, luni,l Primăeria Capitralei.
Surdsa citată a precizat că premiul a fost acordat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în cadrul Conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”, ediţia a XIV-a.
”Este vorba de proiectul «Vocea Teatrului Licean Bucureştean» care s-a desfăşurat în anul şcolar 2021-2022 şi care a adus laolaltă elevi şi actori profesionişti din 6 licee şi 5 teatre bucureştene. Astfel, au fost puse în scenă 6 spectacole de teatru, iar la final cele mai bune trupe de mici artişti au fost premiate”, a mai precizat municipalitatea.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a apreciat dăruirea celor care s-au implicat în acest proiect.
„Mulţumesc elevilor şi actorilor pentru dăruirea cu care s-au implicat în acest proiect, dar şi iniţiatorilor şi organizatorilor, Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, Proedus, precum şi teatrelor partenere – Teatrul Metropolis, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Mic, Teatrul Evreiesc de Stat şi Teatrul Dramaturgilor”, a transmis primarul general.
The post Proiect al Primăriei Capitalei, premiat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici appeared first on News Bucuresti.