Mai mulţi parlamentari PNL au depus un proiect care prevede că lucrările de construire a capacităţilor de producere şi stocare a energiei electrice şi a hidrogenului din surse regenerabile situate în intravilanul şi extravilanul localităţilor vor putea fi făcute fără documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Propunerea legislativă, iniţiată de 30 deputaţi şi senatori liberali, modifică şi completează Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului şi Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Potrivit proiectului, ‘prin excepţie, dreptul de construire se acordă şi în lipsa documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate pentru lucrări de construire a capacităţilor de producere şi stocare a energiei electrice şi a hidrogenului din surse regenerabile situate în intravilanul şi extravilanul localităţilor, inclusiv staţii de transformare, cabluri şi instalaţiile pentru racordarea acestora la reţeaua electrică de interes public’.
Proiectul stipulează că pentru aceste lucrări vor putea fi emise autorizaţii de construire sau de desfiinţare şi fără documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate.
De asemenea, actul normativ prevede că, ‘în absenţa Planului de amenajare a teritoriului judeţean şi a Planului urbanistic general aprobate, pe teritoriile aferente se pot realiza investiţii în construcţii, lucrări tehnico-edilitare, precum şi orice alte investiţii urbane numai pe baza unui plan urbanistic zonal aprobat potrivit legii şi cu respectarea Regulamentului general de urbanism, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege, precum şi de alte acte normative în vigoare’.
‘Legislaţia românească din 2020 – început de an 2021 nu oferă un cadru destinat procesului de autorizare/dezvoltare facilităţi de producere a energiei regenerabile şi investitorul în astfel de facilităţi trebuie să se adapteze unor reglementări disparate şi nespecifice adoptate pentru reglementarea autorizării construcţiilor, a regimului juridic al terenurilor situate în extra/intravilanul localităţilor sau a terenurilor agricole/curţi construcţii’, susţin iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului.
Aceştia menţionează că legile privind amenajarea teritoriului şi urbanismului şi privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii ‘au obstrucţionat sau întârziat realizarea unor investiţii în domeniu’ şi trebuie modificate şi completate pentru ‘a facilita realizarea unor investiţii din surse regenerabile într-un orizont de timp cât mai scurt, în condiţiile în care întreaga Uniune Europeană se află sub presiunea preţurilor produselor energetice’.
Conform iniţiatorilor, realizarea acestor capacităţi de producţie de energie trebuie să se facă şi în lipsa documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
‘Din punct de vedere tehnic facem menţiunea că toate lucrările propuse a fi autorizate şi în lipsa unor documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate nu sunt de natură să aducă prejudicii cadrului natural sau celui construit existent.
Scurtarea timpului de obţinere a unei autorizaţii de construire are un impact favorabil semnificativ asupra realizării investiţiilor, în special asupra celor din sectorul energetic de care România are acum mare nevoie. Tot din punct de vedere tehnic, se poate aprecia că, în general, construcţiile pentru producerea energiei din surse regenerabile (soare, vânt) pot fi uşor demontate în cazul în care situaţia o impune, iar readucerea la starea iniţială a terenului implică costuri mici’, mai explică iniţiatorii proiectului.
Ei arată că, potrivit legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi a altor acte normative, terenurile agricole extravilane pot fi introduse în intravilan în baza unui PUZ, în condiţii temeinic justificate, şi în baza unei autorizaţii de construire care scoate definitiv terenul din circuitul agricol fără altă formalitate.
Astfel, documentaţia de scoatere din circuitul agricol nu ar trebui să fie solicitată la momentul eliberării unui aviz de clasa de calitate pentru întocmire PUZ în această situaţie, transmit iniţiatorii.
Prin modificările introduse, se elimină PUZ pentru ‘proiectele specifice producerii de energie electrică din surse regenerabile – capacităţi de producţie a energiei solare, energiei eoliene, energiei din biomasă, biolichide şi biogaz, unităţi de stocare a electricităţii, staţii de transformare sau alte sisteme similare care se pot amplasa pe terenurile agricole situate în extravilan’.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar apoi a Camerei Deputaţilor care este for decizional.