Deputatul USR PLUS de Vaslui, Mihai Botez, a anunţat că a depus o iniţiativă legislativă care prevede înştiinţarea proprietarilor de spaţii comerciale cu privire la nedepunerea rapoartelor de evaluare, anterior majorării impozitului datorat.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de parlamentarul USR PLUS, dat fiind faptul că termenul între depunerea rapoartelor pentru actualizarea valorii clădirilor este de 5 ani, pot apărea omisiuni care se transformă în sancţiuni prin intermediul impozitelor mărite, iniţiativa legislativă dând posibilitatea cetăţeanului de a repara o omisiune şi ducând la evitarea sancţiunii cu un impozit mărit.
‘Proiectul de lege susţine principiul prevenţiei şi al bunei-credinţe prezumate a cetăţenilor, în care eu vreau să cred şi pe care aş vrea să-l promovez. De asemenea, îmi doresc o mai bună comunicare între autorităţi şi cetăţeni în spiritul bunei colaborări şi nu doar al unor comunicări post-factum şi de regulă agresive. (…) Cetăţenii, şi mai ales contribuabilii din zona antreprenorială, trebuie susţinuţi şi nu plimbaţi pe la autorităţi pentru diverse acte birocratice. Contribuabilii trebuie să aloce cât mai puţin timp şi nervi în relaţia cu autorităţile pentru a se putea concentra pe bunăstarea lor şi pe a crea valoare adăugată în economie’, a menţionat Mihai Botez.
El a precizat că proiectul a fost semnat de mai mulţi parlamentari, în special membri ai Comisiei de Politică Economică a Camerei Deputaţilor.