Farmaciile comunitare vor funcţiona conform unui aviz obligatoriu acordat de Colegiul farmaciştilor, prevede o propunere legislativă depusă la Parlament.
Iniţiativa legislativă vizează modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, în sensul introducerii avizului de funcţionare obligatoriu acordat de Colegiul farmaciştilor din România, prin colegiile farmaciştilor teritoriale judeţene sau al municipiului Bucureşti, pentru funcţionarea farmaciilor comunitare.
‘Farmacia comunitară funcţionează pe baza autorizaţiei de funcţionare emise de Ministerul Sănătăţii, în condiţiile prezentei legi şi a avizului de funcţionare acordat de Colegiul Farmaciştilor din România, prin colegiile farmaciştilor teritoriale judeţene sau al municipiului Bucureşti’, prevede propunerea legislativă.
În mediul urban şi rural distanţa minimă de amplasare a farmaciilor comunitare va fi de minimum 500 m în aceeaşi localitate, potrivit iniţiativei legislative.
Inspecţiile în vederea emiterii autorizaţiilor de funcţionare, mutarea punctului de lucru cu destinaţie de unitate farmaceutică, înfiinţarea oficinelor comunitare rurale/sezoniere, precum şi cele de reorganizare a spaţiului unităţilor farmaceutice se efectuează de către personalul de specialitate împuternicit din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, de regulă farmacist şi de către personalul de specialitate împuternicit din cadrul colegiului farmaciştilor judeţean sau al municipiului Bucureşti.
Înfiinţarea unei farmacii comunitare în mediul urban şi rural se face în funcţie de numărul de locuitori atestat prin document emis de autoritatea administraţiei publice locale, potrivit datelor existente la Institutul Naţional de Statistică, mai prevede proiectul.
Propunerea iniţiată de deputata PSD Laura Vicol şi Cristina Rizea – deputat neafiliat, a fost depusă la Senat, ca primă cameră sesizată.