Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect iniţiat de parlamentari de la PNL şi UDMR, care permite Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) să sprijine persoanele fizice şi juridice autorizate prin împiedicarea încetării activităţii acestora din motive economice şi să susţină înregistrarea sistematică a imobilelor din întreaga ţară, în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. ‘Neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic ar aduce grave prejudicii cu efecte pe termen lung atât asupra activităţii ANCPI, al cărei obiectiv principal îl constituie finalizarea înregistrării sistematice a imobilelor în întreaga ţară, cât şi asupra persoanelor fizice şi juridice beneficiare ale serviciilor oferite în domeniul cadastrului publicităţii imobiliare. Totodată, măsura propusă va determina degrevarea presiunii asupra bugetului de stat prin faptul că persoanele autorizate nu vor fi nevoite să solicite ajutoare de stat, atât timp cât au posibilitatea să încaseze în două tranşe sumele pentru lucrările deja efectuate şi recepţionate’, se subliniază în expunerea de motive. Potrivit iniţiatorului, proiectul pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996, precum şi pentru modificarea art.121 din Legea fondului funciar nr.18/1991 permite ANCPI să vină în întâmpinarea primăriilor şi a operatorilor economici pentru crearea unui cadru legal, astfel încât toate lucrările de înregistrare sistematică realizate pe sectoare cadastrale, în baza finanţării acordate de ANCPI, să fie decontate în două tranşe de plată. ‘Astfel, contractele aflate în derulare se pot finaliza la termen şi se creează condiţiile pentru contractarea altor lucrări de înregistrare sistematică. Plata etapizată a serviciilor va reprezenta susţinerea financiară a persoanelor fizice şi juridice autorizate, astfel încât acestea să fie viabile şi după încheierea stării de urgenţă şi să poată reveni la un ritm normal de lucru (…)’, se arată în expunerea de motive. Conform proiectului, ANCPI implementează Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF), al cărui obiectiv, asumat de statul român, este realizarea planului cadastral şi înregistrarea, gratuit pentru cetăţeni, în cartea funciară, a tuturor imobilelor din România, prin fonduri asigurate din veniturile proprii ale ANCPI şi fonduri externe nerambursabile. Legea face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată. AGERPRES /(A, AS – autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin)