Mai mulţi deputaţi propun, printr-o iniţiativă legislativă, să se acorde posibilitatea autorităţilor locale de a subvenţiona procedurile de sterilizare a câinilor cu stăpân, iar aceste acţiuni să poată fi încredinţate gratuit asociaţiilor sau fundaţiilor din domeniul protecţiei animalelor.
Propunerea legislativă, depusă la Parlament şi iniţiată de nouă deputaţi PSD, un deputat PNL şi unul UDMR, modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
Potrivit proiectului, ‘în vederea reducerii populaţiei de câini fără stăpân, autorităţile administraţiei publice locale, respectiv Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Consiliile judeţene pot asigura din bugetul local subvenţionarea costurilor privind sterilizarea, respectiv, după caz, identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune sau a metişilor acestora aflaţi pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, prin contractarea acestor activităţi, conform legislaţiei în vigoare, cu unul sau mai mulţi medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii’.
‘Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile judeţene pot încredinţa şi subvenţiona din bugetul local realizarea acţiunilor de sterilizare, respectiv, după caz, de identificare şi de înregistrare a câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune sau a metişilor acestora aflaţi pe raza unităţilor administrativ-teritoriale către asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor, cu obligaţia asigurării de către acestea a serviciilor medical-veterinare, contractate cu medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii’, mai prevede proiectul.
‘În prezent, programele pentru gestionarea câinilor fără stăpân sunt axate pe acţiunile de capturare, adăpostire, adopţie şi adopţie la distanţă a câinilor fără stăpân. În principal, aceste activităţi sunt asigurate de unităţile publice, înfiinţate şi organizate în subordinea Consiliilor locale, sau în unele situaţii sunt încredinţate entităţilor private care deţin adăposturi pentru câini fără stăpân. De asemenea, există şi posibilitatea revendicării câinilor pierduţi pe domeniul public’, arată iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului.
Ei susţin că fenomenul câinilor fără stăpân constituie încă o problemă de actualitate.
În perioada 2016 – 2020, numărul total al câinilor fără stăpân capturaţi a depăşit 370.000 de capete, cu o medie anuală de peste 73.000 de capete, potrivit documentului. ‘Ţinând cont de aceste date, devine evident faptul că programele de control a populaţiei de câini fără stăpân nu şi-au dovedit eficienţa, numărul animalelor fără stăpân, chiar şi într-o dinamică anuală ce denotă o uşoară scădere, rămânând în continuare unul ridicat’, menţionează iniţiatorii proiectului.
În opinia acestora, este oportună implicarea autorităţilor publice locale în vederea subvenţionării activităţilor de sterilizare a câinilor cu stăpân, fiind cea mai eficientă modalitate pentru soluţionarea fenomenului.
‘Includerea acţiunilor de sterilizare în programele naţionale de control a populaţiei de câini fără stăpân este recomandată inclusiv de către Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor’, mai motivează iniţiatorii.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar Camera Deputaţilor este for legislativ decizional.