Mai mulţi parlamentari PNL au depus la Parlament o iniţiativă legislativă privind înfiinţarea şi funcţionarea Punctelor Gastronomice Locale, unde se vor prepara şi servi produse culinare şi băuturi, după reţete specifice zonei, pentru un număr maxim de 12 persoane simultan.
Proiectul este semnat de 60 de deputaţi şi senatori liberali.
‘Punctul Gastronomic Local este o unitate de valorificare a producţiei primare locale, situată într-o localitate rurală, unde se prepară şi se servesc produse culinare şi băuturi, după reţete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 12 persoane simultan’, prevede proiectul depus.
Totodată, produsele culinare din oferta Punctului Gastronomic Local se vor prepara din materii prime disponibile pe plan local, provenite în principal din producţia primară de la nivelul exploataţiei proprii, de la producători, pescari, vânători, culegători şi colectori de produse forestiere nelemnoase.
Aceste puncte vor putea funcţiona în incintele existente în locuinţe particulare, ferme agricole, amenajări piscicole, stâne, stupine, crame, adăposturi pescăreşti, fonduri de vânătoare, crescătorii de vânat, complexuri de vânătoare, centre de colectare a ciupercilor şi fructelor de pădure, centre de colectare a vânatului, ocoale silvice, mănăstiri, agropensiuni, precum şi în alte construcţii şi amenajări dintr-o localitate rurală, unde se desfăşoară una sau mai multe activităţi conexe cu producţia primară de produse agricole, pescuitul, vânătoarea, recoltarea sau colectarea produselor forestiere nelemnoase.
Punctul Gastronomic Local va putea fi înfiinţat de către persoane fizice şi persoane juridice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a acestui tip de unitate. Înregistrarea sanitară veterinară pentru persoanele fizice se va face în baza atestatului de producător, a carnetului de membru vânător, a permisului de pescuit comercial vizat pe anul în curs sau a autorizaţiei de recoltare a produselor forestiere nelemnoase, iar pentru persoanele juridice în baza documentelor care dovedesc existenţa unei producţii primare de produse agricole, de produse forestiere nelemnoase, pescuit sau vânat.
Proiectul mai prevede că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va sprijini dezvoltarea Punctelor Gastronomice Locale prin acţiuni specifice de informare, promovare şi difuzare – în mediul Online: site-uri media, aplicaţii mobile şl orice alte mijloace de informare în masă, coordonare şi reglementare şi va organiza gratuit cursuri de formare profesională pentru persoanele care doresc să înfiinţeze astfel de puncte.
Pentru toate persoanele fizice şi juridice care înfiinţează un Punct Gastronomic Local se vor calcula şi plăti obligaţiile fiscale ale Legii 227/2015, cu excepţia celor care se află în primii doi ani de activitate, care vor fi taxate la norma de venit.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Naţională a Zonei Montane, va întocmi şi gestiona un Registru al Punctelor Gastronomice Locale pe baza datelor primite lunar de la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, mai prevede proiectul.
‘Contextul socio-economic european şi strategiile de dezvoltare ale Uniunii Europene au adus în prim-plan necesitatea dezvoltării lanţului alimentar scurt şi valorificarea superioară a produselor locale, consacrând conceptul ‘De la fermă la consumator’. Astfel, existenţa unor locuri de servire a mesei în zona rurală creează un lanţ alimentar scurt şi reprezintă tranziţia către un sistem alimentar mai sănătos şi durabil, prin promovarea şi vânzarea produselor alimentare direct din exploataţia agricolă, în special din gospodăria ţărănească, aproape de sursa de producţie primară’, arată iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.
De asemenea, ei menţionează că Punctele Gastronomice Locale sunt ‘un factor important pentru asigurarea serviciilor de bază necesare dezvoltării turismului în spaţiul rural’.
‘În Uniunea Europeană, turismul activ şi turismul rural sunt sectoare importante ale industriei turismului. În Romania, unde economia rurală este afectată de schimbarea accelerată a societăţii şi unde un procent ridicat din populaţie este dependentă de agricultură, turismul activ şi cel rural pot ajuta la diversificarea economiei rurale’, au adăugat iniţiatorii.
Punctul Gastronomic Local este soluţia pentru punerea în valoare a producţiei primare rurale, în special în gospodăria ţărănească şi deschide noi oportunităţi de piaţă pentru fermieri, prin promovarea şi vânzarea produselor alimentare, valorificate superior, aproape de sursa de producţie, în acord cu obiectivele strategiei europene ‘De la fermă la consumator’. De asemenea, dezvoltă oportunităţi economice semnificative pentru locuitorii din mediul rural, persoane cu venituri scăzute, prin diminuarea şomajului, crearea de locuri de muncă şi implicit venituri stabile, precum şi menţinerea tinerilor în zona rurală, au mai argumentat iniţiatorii.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind decizională.