Un proiect care împuterniceşte expres Consiliul Local al Sectorului 4 să instituie norme de organizare şi funcţionare a Direcţiei pentru Mobilitate Urbană Sector 4 a fost adoptat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) în şedinţa de luni.
Actul normativ a trecut cu 35 de voturi ‘pentru’, 15 ‘împotrivă’ şi două abţineri.
Prevederi din forma iniţială a proiectului conform cărora se ratifică înfiinţarea Direcţiei pentru Mobilitate Urbană Sector 4 au fost eliminate, în urma unui amendament formulat de grupul consilierilor generali ai PSD, care a fost adoptat de CGMB.
Conform hotărârii, printr-o adresă din 28 noiembrie, autoritatea locală a solicitat CGMB ratificarea împuternicirii exprese a Consiliului Local Sector 4, prin care a hotărât, în condiţiile legii, cu privire la înfiinţarea Direcţiei pentru Mobilitate Urbană Sector 4, precum şi a reorganizării acesteia.
Direcţia Mobilitate Urbană Sector 4 este o instituţie publică descentralizată, în subordinea Consiliului Local Sector 4, înfiinţată prin hotărârea acestui for nr. 8 din 30 ianuarie 2018 şi reorganizată prin actul normativ al acestei entităţi nr. 213 din 30 decembrie 2021.
Direcţia Mobilitate Urbană Sector 4 intenţionează să acceseze un credit, în vederea realizării, în condiţii de eficienţă şi predictibilitate, a obiectivului de activitate, prin realizarea şi implementarea unei strategii integrate de mobilitate urbană, conform Planului de Mobilitate Urbană
a Municipiului Bucureşti. Analizând modalitatea de înfiinţare a Direcţiei Mobilitate Urbană Sector 4, instituţiile finanţatoare au considerat că este nevoie de ratificarea împuternicirii exprese necesară înfiinţării, se mai arată în hotărârea adoptată de CGMB.
City managerul Sectorului 4, Andrei Trocan, a explicat, în şedinţa Consiliului General, că atunci când a fost înfiinţată Direcţia Mobilitate Urbană Sector 4 s-a avut în vedere hotărârea CGMB nr. 272 din 5 decembrie 2002 care aprobă exercitarea de către Consiliul Local a atribuţiilor privind aprobarea organigramei, statului de funcţii, numărului personalului şi regulamentului de organizare şi funcţionare ale aparatului propriu de specialitate şi ale serviciilor publice de interes local.
‘Considerăm că această hotărâre a Consiliului General a permis înfiinţarea în mod legal a direcţiei. Această solicitare privind împuternicirea expresă a apărut ca o recomandare a consultanţilor externi ai finanţatorului unui credit pe care Direcţia de Mobilitate Urbană este în proceduri de a-l contracta’, a adăugat Andrei Trocan.
Consilierul general al USR Nicorel Nicorescu a declarat că era necesară împuternicirea expresă a CGMB la adoptarea hotărârii Consiliului Local al Sectorului 4 din 2018 prin care a fost înfiinţată Direcţia Mobilitate Urbană Sector 4.
‘Nu putem să aprobăm norme de organizare şi funcţionare ale unei instituţii care a fost înfiinţate ilegal’, a subliniat consilierul general al USR Anamaria Gram. Ea a punctat că hotărârea CGMB nr. 272 din 2002 nu dă competenţa de înfiinţare a unei instituţii publice noi.
‘Din moment ce noi nu am aprobat o asemenea structură, mi se pare ilogic să împuternicesc pe cineva să-i dea norme de organizare şi funcţionare’, a spus, la rândul său, consilierul general al PNL Adrian Moraru.