Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu împreună cu Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca vor realiza primul proiect privind schimbările climatice din municipiile Sibiu şi Mediaş, după care va fi întocmit un Ghid de bune practici, a anunţat preşedintele CJ, Daniela Cîmpean.
‘Acest proiect care vizează elaborarea a două planuri de acţiune pentru atenuare şi adaptare la schimbările climatice în judeţul Sibiu este primul iniţiat de Consiliul Judeţean Sibiu în acest domeniu. Diminuarea efectelor pe care le au schimbările climatice în întreaga lume este mai mult decât o necesitate. Suntem perfect conştienţi de acest aspect, motiv pentru care protecţia mediului şi identificarea unor măsuri de atenuare a efectelor schimbărilor climatice este o prioritate pentru noi’, a declarat, pentru AGERPRES, Daniela Cîmpean.
Preşedintele CJ Sibiu a mai precizat că, în urma acestui proiect, se va realiza un Ghid de bune practici.
‘Cele mai importante rezultate ale proiectului sunt două planuri de acţiune pentru atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice din municipiile Sibiu şi Mediaş. Pe modelul de întocmire a acestor planuri va fi realizat un Ghid de bune practici pentru elaborarea şi a altor planuri şi pentru conştientizarea comunităţii privind măsurile de atenuare şi adaptare la schimbări climatice în judeţul Sibiu. Atât Consiliul Judeţean Sibiu, cât şi alte autorităţi, instituţii şi cetăţeni vor beneficia de informaţiile necesare în luarea deciziilor care au tangenţă cu domeniul schimbărilor climatice, putând implementa cele mai bune măsuri’, a arătat Daniela Cîmpean.
Proiectul în valoare de 124.999,53 euro va fi supus aprobării în şedinţa programată luni.