Senatorul PNL Alina Gorghiu anunţă că a iniţiat un proiect de lege care prevede suspendarea contractului individual de muncă pentru profesorii trimişi în judecată pentru fapte împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale. ‘Cum, spre deosebire de alte categorii de persoane (funcţionari publici, magistraţi, poliţişti etc.), pentru cadrele didactice nu există dispoziţii referitoare la suspendarea raporturilor de muncă în cazul săvârşirii unor fapte penale, am iniţiat o propunere legislativă pentru a repara o reglementare superficială. Pentru că legea e egală pentru toţi! Astfel, dacă profesorul este trimis în judecată pentru săvârşirea unor fapte împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale sau pentru orice alte fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, urmarea firească este ca raporturile de muncă să se suspende de drept până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Este o măsură esenţială pentru a asigura nu doar încrederea în şcoala românească, ci şi o protecţie sporită beneficiarului principal al actului educaţional: elevul’, afirmă Gorghiu, într-un comunicat de presă transmis joi. Ea subliniază că şcoala trebuie asociată cu principii sănătoase, respectiv educaţie, evoluţie, siguranţă. ‘Realitatea a dovedit însă că această stare de normalitate în actul educaţional, pe care cu toţii ne-o dorim, este fragilă. Riscul de a fi destabilizată este mare şi am în vedere cel mai recent exemplu: cazul care a scandalizat întreaga Românie, cel al profesorului de la Neamţ. Infracţiunile penale de natură sexuală necesită, în contextul sistemului de învăţământ, atenţie sporită. Orice act abuziv sexual direcţionat către un elev reprezintă un atentat la buna sa dezvoltare emoţională şi intelectuală’, transmite senatorul PNL. Potrivit iniţiativei legislative pentru completarea şi modificarea Legii educaţiei naţionale 1/2011, contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situaţii: * cadrul didactic a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor fapte contra libertăţii şi integrităţii sexuale sau pentru orice alte fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti; * faţă de cadrul didactic a fost dispusă reţinerea, arestul la domiciliu, arestarea preventivă, precum şi controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligaţii care împiedică exercitarea raportului de serviciu, în condiţiile Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare. ‘Contractul individual de muncă se suspendă, la iniţiativa conducerii instituţiei de învăţământ, în situaţia în care faţă de cadrul didactic a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unor fapte contra libertăţii şi integrităţii sexuale sau pentru orice fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută’, mai prevede iniţiativa legislativă.