Studenţii şi elevii militari din instituţiile militare de învăţământ ar putea beneficia, de la 1 ianuarie 2023, de valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană, în situaţia în care aceştia nu beneficiază de alimente, potrivit unui proiect de lege iniţiat de fostul ministru al Apărării, senatorul PSD Vasile Dîncu, şi depus la Parlament.
Proiectul, semnat şi de parlamentarii liberali Nicoleta Pauliuc şi Laurenţiu Leoreanu şi deputatul minorităţilor naţionale Silviu Vexler, modifică în acest sens Ordonanţa Guvernului 26/1993 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate.
Potrivit proiectului, studenţii şi elevii militari din instituţiile militare de învăţământ vor primi, la fel ca în cazul cadrelor militare, militarii angajaţi pe baza de contract şi salariaţii civili care au dreptul la hrană potrivit normelor, valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană, în situaţia în care nu beneficiază de alimente.
Măsura intră în vigoare de la 1 ianuarie 2023, prevede proiectul.
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Apărării Naţionale va modifica în consecinţă Hotărârea Guvernului 501/1994 privind aprobarea normelor de hrană pe plafoane calorice, categoriile de personal pentru care se acordă şi instituţiile publice din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională în care se aplică acestea.
Iniţiatorul precizează, în expunerea de motive, că Ordonanţa Guvernului 26/1994 nu prevede posibilitatea acordării valorii financiare a normei de hrană la care au dreptul studenţii şi elevii militari din instituţiile militare de învăţământ pe perioada în care aceştia nu sunt prezenţi în instituţiile militare de învăţământ şi astfel nu li se asigură hrană preparată.
‘Măsura propusă, pe de o parte, va asigura fondurile financiare necesare hrănirii pe întreaga perioadă a anului a studenţilor şi elevilor militari, astfel încât la returnarea în instituţiile militare de învăţământ aceştia să fie apţi din toate punctele de vedere pentru a face faţă provocărilor fizice şi psihice la care sunt supuşi pe perioada pregătirii, iar pe de altă parte va înlătura discriminarea existentă între diverse categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor militare’, menţionează Vasile Dîncu.
Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.