Parlamentarii UDMR au depus un proiect de lege prin care se propune ca alegerile să aibă loc cu cel mult 90 de zile anterior datei în care ajunge la termen mandatul de preşedinte al României.
‘Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult 90 de zile anterior datei în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre’, prevede proiectul de lege.
Iniţiatorii precizează că propunerea legislativă urmăreşte stabilirea unei perioade mai îndelungate în care se pot organiza alegerile prezidenţiale raportat la termenul la care ajunge la final mandatul de preşedinte. Acest termen mai larg, adaugă aceştia, acordă posibilitatea pregătirii preluării mandatului de către preşedintele nou ales.
Propunerea legislativă ia în considerare şi unele modele existente la nivel internaţional, asemănătoare cu propunerea formulată. De exemplu, în SUA alegerile prezidenţiale se desfăşoară întotdeauna în prima zi de marţi a lunii noiembrie, iar preşedintele este învestit în noul mandat cu data de 20 ianuarie a anului următor, se arată în expunerea de motive.
Propunerea legislativă nu afectează mandatul preşedintelui în funcţie, a căror durată este stabilită prin art. 83 din Constituţia României, precizează iniţiatorii.
Propunere legislativă pentru modificarea art. 5 alin.(1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României a fost depusă la Senat, ca primă Cameră sesizată.