AcasăStiri generaleProiect USR: Autorităţile locale - obligate să dezbată şi să voteze iniţiativele...

Proiect USR: Autorităţile locale – obligate să dezbată şi să voteze iniţiativele cetăţeneşti în termen de maxim 40 de zile

Senatorii USR Remus Negoi şi Radu Mihail au depus la Parlament o iniţiativă legislativă care prevede că autorităţile locale sunt obligate să dezbată şi să voteze proiectele de hotărâre privind iniţiativele cetăţeneşti în maximum 40 de zile de la înregistrare.

Aceste iniţiative cetăţeneşti vor trebui dezbătute şi votate fie în şedinţa ordinară, fie în şedinţa extraordinară a consiliului local sau judeţean, mai prevede proiectul.

‘Legea noastră îşi propune să le reamintească oamenilor din administraţie – primari, cei din consiliile locale – că nu sunt şefii cetăţenilor, ci sunt acolo în slujba cetăţeanului, iar o iniţiativă cetăţenească trebuie tratată cu mare responsabilitate’, a afirmat Radu Mihail, conform unui comunicat al USR transmis luni.

Proiectul legislativ a fost depus la iniţiativa filialei USR Mangalia, care a strâns aproape 2.500 de semnături la o iniţiativă cetăţenească pentru salvarea Pădurii Comorova, ‘singura pădure costieră din România’, precizează sursa citată.

USR susţine că Primăria Mangalia ignoră această iniţiativă cetăţenească.

‘În prezent, Codul administrativ nu specifică un termen până la care proiectul de hotărâre privind iniţiativa cetăţenească poate fi supus la vot în consiliile locale sau judeţene. Sunt numeroase situaţii în care astfel de proiecte de hotărâre nu sunt supuse la vot niciodată, ignorându-se voinţa cetăţenilor’, arată USR.

Remus Negoi a declarat că proiectul depus ‘presupune o modificare destul de simplă a Codului administrativ, dar care trebuia făcută de foarte mult timp’.

‘Nu de puţine ori, administraţiile locale uită că au fost alese de cetăţeni ca să rezolve problemele comunităţii. Din interese obscure, primarii ignoră miile de semnături strânse de la cetăţeni, aşa cum a fost cazul cu Pădurea Comorova, la Mangalia, pe care primarul de acolo pur şi simplu nu vrea să o protejeze de apetitul dezvoltatorilor imobiliari’, a evidenţiat Negoi, potrivit comunicatului.

Termenul propus, de 40 de zile, este suficient de mare pentru a da timp aparatului administrativ al unei primării sau al unui consiliu judeţean de a documenta şi pune pe ordinea de zi a şedinţelor de comisii de specialitate aceste iniţiative cetăţeneşti, consideră iniţiatorii proiectului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks