Uniunea Salvaţi România a depus un proiect de lege prin care obligă instituţiile publice cu maşini să le monteze acestora sisteme GPS de localizare şi monitorizare, astfel încât să nu mai poată fi folosite în scop personal de către angajaţi.
Potrivit proiectului USR, instituţiile care nu vor monta GPS pe maşinile proprii nu vor mai putea să deconteze din buget cheltuielile cu combustibilul şi vor risca o amendă de până la 50.000 de lei, precizează un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de partid.
‘Prin această iniţiativă, dorim să rezolvăm problema folosirii autoturismelor instituţiilor publice în scopuri personale. Dacă ne uităm la administraţiile locale care au implementat deja măsura, vedem că au redus consumul de combustibil cu cel puţin 40%. Asta înseamnă că în aproape jumătate din timp, maşinile instituţiilor publice sunt folosite ilegal. Deşi asta nu se întâmplă încă, protejarea mediului înconjurător şi cheltuirea banilor publici într-un mod chibzuit şi transparent trebuie să fie priorităţi pentru toate administraţiile publice şi instituţiile statului român’, a declarat deputatul USR Brian Cristian, iniţiator al proiectului, citat în comunicat.
Proiectul se bazează atât pe necesitatea reducerii cheltuielilor publice şi pe protejarea mediului, prin diminuarea consumului de carburant şi a poluării, cât şi pe exemplele de bune practici de până acum, adaugă sursa amintită.
‘Primăria Câmpulung Muscel, condusă de primarul USR Elena Lasconi, reprezintă unul din exemple. În 2021, primarul USR a montat GPS pe maşinile Primăriei şi rezultatele s-au văzut în scurt timp: consumul de carburant a scăzut în 2021 faţă de 2019 de la 8.400 litri la 2.400 litri. Similar, cheltuielile au scăzut de la 49.000 lei la 15.000 lei. Adică, o reducere de aproape 70%. În alte instituţii care au implementat măsuri similare, reducerea a fost de aproximativ 40%’, se mai arată în comunicat.