Un proiect de lege pentru majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului şi a stimulentului de inserţie a fost depus la Parlament de deputatele USR Oana Ţoiu şi Monica Berescu.
Proiectul prevede actualizarea anuală, în funcţie de inflaţie, a indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi a stimulentului pe care îl primesc părinţii care decid să se întoarcă mai repede la serviciu, precum şi flexibilizarea condiţiilor de acordare a acestuia.
‘Demografia nu este o problemă zgomotoasă, dar trebuie să devină prioritate, altfel ştim deja de la recensământ că suntem cu un milion mai puţini şi devenim o ţară îmbătrânită. Preţurile au luat-o razna şi tinerii părinţi au nevoie de soluţii. Am depus legea care să crească în ritm cu inflaţia indemnizaţia de creştere a copiilor, stimulentul de inserţie şi plafonul maxim anual. Şi cele două luni pe care le poate lua celălalt părinte, cel mai adesea tatăl, luni care cel mai adesea se pierd, să poată fi luate împreună, pe modelul Suediei, astfel încât familiile să aibă flexibilitatea de care au nevoie. Resursele bugetare pentru creşterea beneficiilor provin din numărul mai mare de părinţi care, cu aceste opţiuni şi sprijin crescut, pot opta pentru întoarcerea în câmpul muncii şi estimăm chiar o economie de 30 de milioane de lei anual faţă de costurile de acum’, a declarat Oana Ţoiu, conform unui comunicat transmis duminică de USR.
Actul normativ prevede majorarea, cu rata inflaţiei, a cuantumul maxim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului, precum şi a stimulentul de inserţie.
‘Cuantumul maxim, în vigoare din august 2017, este de 8.500 de lei şi nu a fost niciodată indexat sau actualizat, deşi rata inflaţiei a avut un trend ascendent. Dacă ar fi actualizat acum cu rata inflaţiei, cuantumul maxim ar fi de 11.325 lei. Spre comparaţie, cuantumul minim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului este actualizat, începând cu anul 2022, cu rata medie anuală a inflaţiei (prin intermediul indicatorului social de referinţă)’, explică USR.
În prezent, stimulentul de inserţie pentru părinţii care se întorc mai devreme la serviciu din concediul pentru creşterea copilului este stabilit prin OUG 26/2021 la 1.500 de lei în cazul în care copilul are până în 6 luni sau un an în situaţia copilului cu dizabilităţi şi la 650 lei dacă copilul a împlinit 6 luni sau un an pentru copilul cu dizabilităţi. Dacă ar fi actualizate cu rata medie a inflaţiei, aceste cuantumuri ar fi acum 1.707 lei, respectiv 739,7 lei, mai precizează USR.
De asemenea, proiectul prevede şi dublarea perioadei în care părinţii pot opta pentru întoarcerea la serviciu.
Astfel, părinţii ar putea beneficia de stimulentul în sumă mai mare (1.500 lei plus rata inflaţiei) dacă se vor întoarce la muncă până împlineşte copilul 12 luni, în loc de 6 luni, respectiv 2 ani, în loc de 1 an, în cazul copilului cu dizabilităţi.
O altă prevedere cuprinsă în proiect se referă la introducerea posibilităţii ca părinţii să aibă simultan concediu pentru creşterea copilului.
‘Acest lucru va permite ca cele două luni care revin părintelui care nu a solicitat iniţial concediul pentru creşterea copilului (de regulă, taţii) să se suprapună cu perioada de concediu a persoanei care a solicitat (de regulă, mamele). Astfel, cei doi părinţi vor putea împărţi responsabilităţile comune în ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea copilului’, mai arată USR.
Proiectul urmează să intre mai întâi în dezbaterea Senatului şi apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional.