AcasăPoliticaProiectul de plafonare a tarifelor RCA pe şase luni, retras de ASF...

Proiectul de plafonare a tarifelor RCA pe şase luni, retras de ASF pentru a fi analizate observaţiile aduse

Proiectul de plafonare a tarifelor RCA pe şase luni elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi pus în dezbatere publică de Ministerul Finanţe a fost retras de ASF, nefiind inclus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de vineri. ”În urma observaţiilor care s-au făcut (…) proiectul a fost retras tocmai ca să putem analiza toate observaţiile”, afirmă purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol, potrivit News.ro. 

 

Reprezentanţii Guvernului au anunţat că proiectui de plafonare a preţului RCA pregătit la propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară nu se află pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a Executivului întrucât a fost retras de ASF.

”Proiectul a fost pus în dezbatere publică, în urma observaţiilor care s-au făcut (…) proiectul a fost retras tocmai ca să putem analiza toate observaţiile, toate notele care s-au făcut cu privire la proiectul iniţial. Facem astfel o analiză a punctelor de vedere exprimate”, a declarat, la Digi 24, Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al ASF.

El a explicat că fiecare parte implicată a făcut propria analiză a proiectului şi a venit cu propriile observaţii.

”Noi trebuie să le analizăm cu amănuntul pe fiecare”, a adăugat el.

 

Potrivit reprezentantului, au fost aduse note de completare sau modificare din partea reprezentanţilor pieţei de asigurări.

”Este firesc să ţinem cont de astfel de observaţii făcute în perioasda de dezbatere, de aceea proiectul a fost retras, tocmai ca să facem o analiză asupra acestor observaţii”, a arătat el, precizând că nu poate spune cât va dura această analiză.

Proiectul de plafonarea a tarifelor RCA pe şase luni, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a fost publicat în dezbatere de Ministerul Finanţe, miercuri. Autorităţile voiau astfel să îngheţe temporar, pentru 6 luni, tarifele de primă practicate de asigurători pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de aceştia la data de 1 martie 2022, iar în situaţia în care tarifele de primă practicate la 1 martie 2022 sunt mai mari decât cele practicate la data de 1 martie, 2023 atunci asigurătorii RCA aplică cel mai mic tarif de primă, ”astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări”. Comisionul de distribuţie se limita la un maximum de 8% din prima brută încasată. În ultima perioadă a fost înregistrată o evoluţie ascendentă a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA, se arăta în document, iar prin această măsură „se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor inclusiv ca urmare a inflaţiei şi a luării în calcul a ultimului tarif de referinţă publicat de către ASF în luna martie 2023”.

Articolul Proiectul de plafonare a tarifelor RCA pe şase luni, retras de ASF pentru a fi analizate observaţiile aduse apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks