AcasăStiri generaleProiectul 'Educaţia pentru dezvoltare durabilă la înălţime', extins la nivel naţional

Proiectul ‘Educaţia pentru dezvoltare durabilă la înălţime’, extins la nivel naţional

Copiii vor avea posibilitatea de a urmări opt lecţii speciale realizate cu ajutorul dronelor, care vor fi transmise în direct şi vor include experimente, jocuri, interviuri cu experţi sau localnici, sesiuni de întrebări şi răspunsuri, lecţii ce fac parte din proiectul ‘Educaţia pentru dezvoltare durabilă la înălţime’, lansat miercuri la nivel naţional, în cadrul unei conferinţe organizate de Departamentul de Dezvoltare Durabilă (DDD) din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Potrivit iniţiatorilor, reprezentanţii Aspire Teachers, cadrele didactice implicate şi Asociaţia Cartierul Creativ Carolina, în colaborare cu DDD din cadrul SGG, proiectul ‘Educaţie la înălţime’ se extinde la nivel naţional şi devine accesibil oricărei şcoli din ţară. Lecţiile au inclus experimente, jocuri, interviuri, reconstituiri istorice, scurte reportaje explicative, iar tehnologia actuală a permis dialoguri între profesorul de pe teren şi elevii aflaţi la clase ori acasă, în sistemul de învăţământ online.

Lecţiile vor fi realizate în perioada mai-iunie 2021, iar şcolile se pot înscrie pe platforma Aspire Teachers şi pot viziona transmisia în direct a acestor lecţii. Prima dintre acestea va fi transmisă din localitatea Sf. Gheorghe, de la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră, şi aduce în atenţia copiilor obiectivul de dezvoltare durabilă ‘viaţa acvatică’. După ediţia live, fiecare lecţie va fi disponibilă online şi orice profesor va avea acces la planul acesteia şi la materialele video.

‘Lecţiile la înălţime’ au fost testate într-un proiect pilot, premiat într-un concurs de inovaţie prin educaţie. Elevi şi profesori din trei şcoli rurale din Munţii Orăştiei au intrat în direct cu profesori de istorie de la Monumentul Adamclisi, din judeţul Constanţa, de geografie – Ulmet, Buzău, şi de biologie, prin intermediul căruia au văzut defrişările din Munţii Făgăraş, într-o transmisiune în direct, de la o înălţime de 1.700 de metri.

Consilierul de stat Laszlo Borbely, coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă, a precizat că obiectivele cele mai importante pe care le vizează departamentul pe care îl conduce sunt educaţia şi sănătatea, iar acest lucru impune un parteneriat real cu societatea.

‘De cinci ani de zile dorim să oferim puţin mai mult şi în educaţie, în sănătate, în cele 17 obiective de dezvoltare durabilă. Trebuie să avem un parteneriat cu societatea şi o parte importantă a societăţii este evident zona de cunoaştere, de educaţie. Prin aceste iniţiative dăm o valoare adăugată a ceea ce ar trebui să înveţe copiii. Eu cred că avem nevoie de un parteneriat real cu societatea. Am făcut o carte ilustrată a obiectivelor de dezvoltare durabilă pentru cei mici, pentru cei de vârsta 4-8 ani, care să fie pe înţelesul lor. Acum o să lansăm, cât de curând, pentru 8-14 ani, o carte de desene cu planeta Pământ şi cu ceea ce ar trebui să ştie un copil din această categorie de vârstă despre cele 17 obiective. Avem aceste planşe foarte simpatice, pe care le-am tradus în toate limbile minorităţilor naţionale din România, care, sper, va putea folosită la nivelul şcolilor’, a precizat Laszlo Borbely.

În context, Kallos Zoltan, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a spus că susţine această iniţiativă, menţionând că profesorii se bucură că vor avea acces la resurse pe care să le folosească pentru binele copiilor.

‘Ministerul Educaţiei susţine această iniţiativă şi cu siguranţă colegii mei profesori se bucură că vor avea acces la asemenea resurse care să le folosească pentru binele copiilor. Nu contează atât de mult formarea iniţială, cât contează pasiunea. Nu puteam nici măcar să visez că aş putea să particip la o lecţie, să ajung să zbor deasupra Deltei Dunării. Se pare că acum acest lucru este posibil. Da, noi trebuie să dăm aripi copiilor, nu să retezăm aripile lor. Mă gândesc la zecile de mii de copii din România, care nu au posibilitatea să meargă într-o drumeţie, să vadă asemenea locuri frumoase. De acum, acest lucru va fi posibil. Dar poate că vizionarea acestor filme va da un impuls şi, la un moment dat, vor merge în acele locuri, le vor vizita, vor pune piciorul pe acei munţi, pentru că noi trebuie să urmărim dezvoltarea armonioasă a copiilor’, a afirmat oficialul Ministerului Educaţiei.

El a adăugat că, după ce se va reveni la normal, învăţământul online trebuie dezvoltat, pentru că acesta a deschis noi orizonturi atât pentru elevi, cât şi pentru profesori.

‘Ministerul Educaţiei va fi alături de oameni care implementează asemenea proiecte, care au iniţiative în acest sens (…). Trebuie să recunoaştem că învăţământul online ne-a deschis noi orizonturi şi, după ce revenim la normal, trebuie să păstrăm lucrurile bune din această perioadă online. Pentru că s-au făcut investiţii, s-au dotat unităţile de învăţământ pentru a se putea conecta la internet şi cu aparatură modernă. Bineînţeles, loc de mai bine există, investiţiile în infrastructura şcolară trebuie să continue şi vor continua. De asemenea, au fost investiţii şi în resursa umană, pentru că au început să participe colegii mei profesori la cursuri de formare’, a menţionat Kallos Zoltan. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks