Un proiect intitulat ‘Muzeu de buzunar’ va fi lansat în această toamnă în două muzee din Bucureşti şi Baia Mare, copiii mai mari de zece ani urmând să primească kituri interactive cu ajutorul cărora vor putea înţelege mai bine obiectele păstrate acolo.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, proiectul va fi lansat la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti şi la Muzeul Judeţean de Artă ‘Centrul Artistic Baia Mare’, iar micii vizitatori vor avea parte de experienţe interactive.
‘Pentru vizitator este important să plece dintr-un muzeu cu amintiri bune de pus în buzunar, mai ales pentru copii. În sprijinul unor experienţe interactive în Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti sau la Muzeul Judeţean de Artă ‘Centrul Artistic Baia Mare’, Asociaţia Da’DeCe a conceput şi pregăteşte două kituri interactive care îi vor ajuta pe copiii de +10 ani să parcurgă sălile muzeului şi să înţeleagă mai bine obiectele păstrate acolo. Fiecare kit este un ‘ghid’ la purtător şi conţine instrumentarul de bază pentru explorarea autonomă, interactivă şi creativă a muzeului: o hartă, un set de carduri cu activităţi, un carnet pentru notiţe, desene şi activităţi şi o carte poştală. Toate pregătite cu migală de oameni care cunosc cele două muzee ca pe propriile buzunare şi de două ilustratoare care iubesc patrimoniul’, se arată în comunicatul citat.
Cele două kituri îi vor ajuta pe copii să parcurgă sălile muzeului în ritmul lor, să se oprească şi să-şi pună întrebări, să caute răspunsuri, să continue explorarea şi, apoi, să revină la muzeu.
‘Important este ca, la finalul zilei, atunci când ‘îşi va goli buzunarele’, să dea, de fapt, peste un muzeu prieten’, menţionează iniţiatorii proiectului.
Kiturile ‘Muzeul de buzunar’ vor fi lansate în această toamnă în Bucureşti şi Baia Mare şi vor fi disponibile gratuit pentru copiii de peste 10 ani în cele două muzeele partenere, pentru vizitarea în familie sau grupuri.
Ideea lansării unui Muzeu de buzunar s-a născut pentru că într-un buzunar se găsesc lucruri importante, de care ai nevoie, proiectul având rolul de a creşte atractivitatea muzeelor pentru publicul larg, precizează sursa citată.
‘Se discută tot mai mult despre rolul pe care îl joacă muzeele în prezent nu doar în conservarea şi expunerea patrimoniului, dar şi ca instrument-resursă pentru învăţarea activă, ca vector de promovare a valorilor umaniste şi de facilitare a dialogului socio-cultural. O preocupare continuă este atractivitatea muzeelor pentru un public larg şi divers’, se mai arată în comunicat.
Proiectul ”Muzeu de buzunar” este conceput şi derulat de Asociaţia Da’DeCe, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti şi cu Muzeul Judeţean de Artă ‘Centrul Artistic Baia Mare’ şi este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.