Proiectul de lege pentru pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut pentru reabilitarea patrimoniului construit şi a clădirilor cu destinaţie culturală dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Paris la 1 iunie 2022 şi la Bucureşti la 9 iunie 2022, este inclus miercuri pe proiectul ordinii de zi a şedinţei Guvernului.
Ordonanţele de urgenţă pe care Guvernul le-ar putea aproba miercuri vizează modificarea unor acte normative care reglementează programele de sprijin pentru zona montană şi stabilirea unor măsuri aplicabile managementului produselor fertilizante.
O hotărâre de guvern care ar putea fi analizată în şedinţă stabileşte Programul naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure pentru creşterea natalităţii, prin care începând cu 1 ianuarie 2023 se acordă sprijin financiar pentru maximum 10.000 de beneficiari pentru efectuarea, pe teritoriul României, a procedurilor medicale recomandate, iar pentru anul în curs, 2.500 de beneficiari, începând cu data de 1 octombrie.
Alte hotărâri prevăd recunoaşterea Asociaţiei Profesionale Neguvernamentale de Asistenţă Socială ASSOC ca fiind de utilitate publică, aprobarea Strategiei Naţionale de Control al Tuberculozei în România, pentru perioada 2022-2030, extinderea pentru Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi pentru Autoritatea Rutieră Română a reţelei securizate de comunicaţii de date de arie extinsă.
Proiectul ordinii de zi a şedinţei de miercuri a Executivului include şi aprobarea programului actualizat al Guvernului pentru anul 2022.