Proiectul privind Orbital Bucureşti, care presupune realizarea a zece drumuri radiale spre autostrada de centură, a fost aprobat, vineri, în unanimitate, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Proiectul prevede încheierea unui protocol de colaborare între Ministerul Transporturilor, Consiliul Judeţean Ilfov şi Municipiul Bucureşti în vederea realizării a zece drumuri radiale care să conecteze Bucureştiul de actuala centură, precum şi de autostrada care se construieşte în jurul oraşului. În acest sens, urmează să fie actualizat şi completat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 Regiunea Bucureşti-Ilfov. Drumurile radiale vor însuma o lungime totală de peste 96 km.
Totodată, CGMB a aprobat două amendamente propuse de către consilierii municipali USR Andrei Rigu şi Florin Covaci.
Acestea vizează conectarea zonei Băneasa Nord cu sistemul de radiale propus în proiect, prin realizarea unei conexiuni cu Aleea Teişani (care urmează să fie prelungită spre est), cu DNCB şi, respectiv, drumul nou creat spre noua centură a Capitalei.
‘Această trecere peste calea ferată este atât de necesară locuitorilor din zona respectivă şi va aduce o reducere a poluării şi a consumului de combustibil prin scurtarea drumului şoferilor până la cele două centuri. Acest obiectiv de infrastructură nu poate fi dezvoltat de autoritatea locală din lipsă de fonduri şi din acest motiv oportunitatea este de a face acest proiect prin fondurile externe menţionate în proiectul de hotărâre’, a argumentat Florin Covaci.
Urmare a acestei propuneri, costul total estimat al proiectelor ar urma să crească de la 586 milioane euro fără TVA la 591 milioane euro fără TVA.
Totodată Drumul radial 5 – Pipera Expres va avea o lungime de 8,7 kilometri (faţă de 8,3 kilometri iniţial) şi va realiza legătura între Autostrada A0 şi localitatea Otopeni-Tunari-DNCB-Aleea Teişani (cost total estimat 77,6 milioane de euro, faţă de 72,6 milioane euro iniţial)
De asemenea, potrivit amendamentelor aprobate, în procesul de detaliere şi stabilire a soluţiilor tehnice pentru realizarea proiectului Orbital Bucureşti, părţile vor urmări cu cea mai mare atenţie să asigure protecţia mediului şi evitarea distrugerii spaţiilor verzi, aşa cum sunt acestea identificate în documentaţiile de urbanism. Totodată, vor fi obligate să prevadă spaţiu dedicat pentru transportul în comun şi pentru piste de biciclete conform prevederilor tehnice şi legale în vigoare. Înaintea realizării procedurilor legale pentru includerea proiectului în documentele de planificare urbană, părţile vor asigura punerea în dezbatere publică a modificărilor prevăzute.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri că proiectul Orbital Bucureşti reprezintă, alături de metroul de suprafaţă, ‘răspunsuri structurale’ pentru problema traficului.
‘Probabil subiectul cel mai important al şedinţei de consiliu de astăzi este proiectul privind radialele. Nu a existat în ultimii zeci de ani o abordare integrată a ceea ce înseamnă trafic în Bucureşti. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat, o să vedem intervenţii punctuale – un pasaj aici, un pasaj acolo – dar nu a existat o abordare care să privească această problemă structural. Există două astfel de răspunsuri structurale. Unul este utilizarea autostrăzii de centură, pentru a avea zece ieşiri din cartierele bucureştene – deci să luăm presiunea de pe acestea, cum sunt Iuliu Maniu. Al doilea este metroul de suprafaţă pe infrastructura CFR’, a spus edilul general într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB.