La Consiliul Suprem de Securitate, convocat miercuri, șefa statului din Republica Moldova a prezentat proiectul Strategiei Securității Naționale. Proiectul de Strategie definește pericolele la adresa securității țării și direcțiile de acțiune propuse pentru consolidarea securității naționale și securității fiecărui cetățean.
„Avem două mari pericole astăzi la adresa securității naționale: politica agresivă dusă de Federația Rusă împotriva țării noastre și împotriva păcii, în general, și corupția înrădăcinată în Moldova”, a subliniat președinta Maia Sandu.
Misiunea prezentată în Strategia Securității Naționale se bazează pe 3 obiective esențiale:
-
Protejarea și garantarea siguranței tuturor cetățenilor.
-
Crearea unui stat puternic și respectat.
-
Aderarea la Uniunea Europeană, unde pacea este garantată.
Pentru a îndeplini aceste obiective, șefa statului a declarat că se va acționa pe câteva direcții: sporirea investițiilor și întărirea sectorului de apărare și securitate; progresarea graduală pe calea soluționării conflictului transnistrean; vor fi dezvoltate parteneriate de securitate cu cele mai dezvoltate și prospere țări democratice ale lumii; va fi intensificată lupta de combatere a corupției și vor fi create instituții puternice care să aplice legea; Republica Moldova va contribui la securitatea regională și internațională.
„Pacea și bunăstarea copiilor noștri este în mâinile noastre. Să ne unim eforturile, instituțiile, societatea civilă, cetățenii, ca dintr-o țară mică și fragilă să devenim un stat puternic, modern, rezilient și european, capabil să aibă grijă de cetățenii săi, care garantează că moldovenii sunt în siguranță acasă și tratați cu respect oriunde în lume”, a punctat Maia Sandu.
Proiectul Strategiei Securității Naționale poate fi citit aici – https://shorturl.at/sBEL1
Articolul Proiectul Strategiei Securităţii Naţionale a Republicii Moldova, prezentat de Maia Sandu apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro