O nouă propunere legislativă depusă la Senat propune modificarea și completarea Codului rutier și aduce reglementări referitoare la comportamentul polițistului rutier în relația cu participanții la trafic, mărește numărul de ore de pregătire în cadrul școlilor de șoferi și obligă poliția să avertizeze șoferii cu privire la prezența radarelor. Una dintre cele mai radicale modificări propuse este aceea a interzicerii dreptului de a conduce mașini cu mai mult de 100 cai putere (CP) tinerilor de până în 21 de ani și celor care au permis categoria B de mai puțin de un an, potrivit avocatnet.ro.
va interzice conducătorilor de autovehicule care au vârsta de până la 21 de ani sau o experiență de conducere mai mică de un an pentru categoria de vehicule B să conducă vehicule care depășesc 100 CP, respectiv 75 de kw în cazul vehiculelor electrice.
De asemenea, inițiatorii propun majorarea numărului minim de ore de pregătire teoretică și practică pentru obținerea permisului de conducere pentru categoria B, de la 20 la 25 de ore, respectiv de la 35 la 45 de ore.
De asemenea, documentul propune ca examinarea pentru obținerea permisului de conducere să se poată realiza și de către examinatori persoane fizice, atestate de către autoritatea competentă.
În privința pietonilor, bicicliștilor și conducătorilor de trotinete norma le interzice utilizarea telefonului mobil sau a oricăror dispozitive de înregistrare sau redare de texte, foto sau video care le pot distrage atenția de la vehicule, trenuri, amenajări rutiere, semnale sonore și luminoase sau indicații ale polițiștilor.
Articolul Propunere de modificare a Codului Rutier. Ce schimbări vor să aducă parlamentarii? apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro