Lucrători din industria spectacolelor protestează sâmbătă, în Piaţa Victoriei, în cadrul campaniei #NuSuntemInvizibili, solicitând Guvernului măsuri compensatorii pentru pierderile financiare din ultimii doi ani, sprijin constant şi consecvent din partea autorităţilor pentru liber-profesioniştii din acest domeniu şi un plan de reluare a activităţii predictibil şi coerent, adaptat specificului activităţii din această industrie.
Potrivit Asociaţiei Lucrătorilor în Industria Spectacolelor (ALIS), numeroşii profesionişti din domeniu au fost ignoraţi de autorităţi în ultimii doi ani.
‘De Ziua Culturii Naţionale noi sărbătorim Ziua Culturii Invizibile. De ce? Pentru că suntem mii de profesionişti, companii, artişti şi lucrători ignoraţi de autorităţi în ultimii doi ani, Pentru că 2020 şi 2021 au însemnat pentru noi pierderi de milioane de euro, nu am primit nicio compensare pentru aceste pierderi, doar promisiuni, după doi ani de pandemie avem 0 predictibilitate pentru reluarea activităţilor, minimul sprijin lunar oferit ca indemnizaţie nu mai există, iar o ţară normală nu le interzice cetăţenilor să muncească fără să le ofere nimic în schimb şi suntem o industrie ajunsă în pragul colapsului, dar invizibilă pentru autorităţi’, motivează ALIS protestul din faţa Guvernului, pe parcursul căruia vor fi prezentate momente artistice.