Un complet pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii de la Instanţa supremă a amânat luni, pentru 13 martie, discutarea modului neunitar în care instanţele din România aplică prevederile legale privind scăderea cu 13 ani a vârstei de pensionare pentru lucrătorii din energie.
Membri ai Federaţiei Energetica şi lucrători în domeniul energiei au cerut, luni, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aplicarea Legii care prevede reducerea vârstei de pensionare la 52 de ani pentru lucrătorii din termocentralele pe cărbune şi mineritul de suprafaţă.
‘Legea 197/2001, care a completat Legea pensiilor, prevede ca toţi lucrătorii din termocentrale de cărbune şi mineritul de suprafaţă să beneficieze de reducerea perioadei de pensionare cu 13 ani, adică să se poată pensiona la 52 de ani dacă îndeplinesc două condiţii: au cel puţin 30 de ani lucraţi într-o termocentrală şi 25 de ani de contributivitate, iar Ministerul Muncii, prin Casele de Pensii, nu doresc să pună în aplicare această lege de doi ani. Lucrătorii care îndeplinesc aceste condiţii au depus dosarele, care au fost respinse de Casele de Pensii şi apoi au mers în instanţă. Surpriza a venit că unele instanţe ne-au dat câştig de cauză, alte instanţe au dat câştig de cauză Caselor de Pensii. Am mers la Curţile de Apel, iar Curtea de Apel Suceava a sesizat Înalta Curte pentru a lua o hotărâre unitară la nivel naţional pe această lege. Astăzi, Înalta Curte se va pronunţa pe această sesizare a Curţii de Apel Suceava. Răspunsul trebuie să fie cel corect. Dacă vor veni cu o decizie care nu ne dă dreptate, vom analiza ce este de făcut mai departe’, a declarat, pentru AGERPRES, Sorin Turcu, vicepreşedinte al Federaţiei Energetica.
‘În unele judeţe s-a dat câştig de cauză lucrătorilor, iar în unele judeţe s-a dat câştig de cauza Caselor de Pensii, care, probabil, la comanda Ministerului Muncii, nu vor să pună în aplicare legea’, a precizat vicepreşedintele Federaţiei Energetica.
Sorin Turcu a explicat că, în Romania, vârsta de pensionare la bărbaţi este 65 de ani, iar în Legea pensiilor sunt anumite categorii care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare din cauza condiţiilor, a mediului de lucru.
‘Salariaţii din mineritul de suprafaţă şi termocentrale pe cărbune îşi desfăşoară activitatea în condiţii grele’, a arătat Sorin Turcu.