Partidul AUR organizează sâmbătă un protest în Bucureşti, unde participă câteva mii de membri şi simpatizanţi ai formaţiunii, care strigă îndeosebi lozinci antiguvernamentale şi antioccidentale.
Manifestaţia a început în faţa Palatului Parlamentului, după care manifestanţii au început deplasarea pe traseul Piaţa Constituţiei – Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei – sediile PSD şi PNL.
Protestul a debutat în jurul orei 16,00, iar la ora 17,00 manifestanţii erau deja în Piaţa Unirii.
Deplasarea protestarilor se face pe stradă, traficul rutier fiind oprit.
‘Nu ne vindem ţara!’, ‘Hoţii, hoţii!’, ‘Ne-au călcat străinii!’, ‘Jos Guvern de hoţi!’,’PNL eşti o mizerie!’, sunt câteva dintre lozincile strigate de manifestanţi, care au steaguri, pancarte şi vuvuzele.
‘Suntem foarte mulţi oameni. O manifestaţie record. Probabil, cea mai mare manifestaţie din ultimii ani. Apărăm România. Vă zic pentru ce protestăm: apărăm copiii, luptăm pentru bogăţiile ţării, nu vrem să vindem companiile la străini. Luptăm să oprim aceste proiecte antinaţionale. Dacă nu oprim aceste legi, România va fi vândută pe veci. Sunt cu mult peste 10.000 de oameni. Televiziunile vor da distorsionat mesajul nostru. La televiziuni vor spune minciuni despre mitingul nostru. Vom merge către PSD şi PNL să retragă legile antinaţionale. Or să încerce mulţi să ne denigreze, să ne facă dosare. Nu ne vindem ţara, acesta este mesajul. Dacă nu aveam reţelele de socializare, eram deja arestaţi’, a spus liderul AUR, George Simion, într-o transmise pe Facebook.