Acasă55PSD Arad a suspendat din partid un consilier local pentru 'abateri disciplinare'...

PSD Arad a suspendat din partid un consilier local pentru ‘abateri disciplinare’ şi cere retragerea mandatului

PSD Arad a decis să-l suspende din partid, pentru nouă luni, pe consilierul local Ilie Cheşa, fost preşedinte al organizaţiei municipale a partidului, pe motiv că ar fi votat alături de PNL un proiect pe care aleşii social-democraţi din Consiliul Local Municipal (CLM) conveniseră, alături de USR şi PMP, că nu îl vor susţine.

Decizia suspendării din partid a fost luată de Biroul Politic Municipal al PSD Arad.

‘S-a hotărât, în unanimitate, prin vot, conform articolului 31, alin. 5, din Statutul PSD, suspendarea, pe o perioadă de 9 luni de zile, din partid, a consilierului local municipal Ilie Cheşa, pentru abateri disciplinare ce vizează mai multe articole din acelaşi statut’, a transmis, luni, PSD Arad.

Contactat de AGERPRES, preşedintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, a declarat că Ilie Cheşa a votat alături de PNL, săptămâna trecută, în CLM, un proiect privind numirile propuse de primarul liberal Călin Bibarţ în Consiliul de Administraţie al Recons.

‘Ca preşedinte al PSD Arad nu voi accepta niciodată impostura, lipsa de caracter şi trădarea. Iată de ce nu pot accepta gestul lui Ilie Cheşa, care, practic, a compromis politic şi electoral partidul. Atâţia ani am trăit cu acuzaţiile de blat cu Gheorghe Falcă şi acum ce facem? Gestul lui Ilie Cheşa a pus în pericol majoritatea pe care cu greu am realizat-o cu USR şi PMP la nivel local, iar eu şi colegii mei nu putem accepta aşa ceva’, a spus Fifor.

El consideră că Ilie Cheşa ar trebui să demisioneze din funcţia de consilier local.

‘Dacă nu o face, noi vom cere Prefecturii Arad retragerea mandatului de consilier local municipal pentru Ilie Cheşa, considerând că există bază legală, atâta vreme cât este suspendat din PSD şi nu poate participa la şedinţele Consiliului Local’, a arătat Fifor.

Contactat de AGERPRES, Ilie Cheşa nu a dorit să comenteze poziţia partidului, precizând doar că ‘votul dat în Consiliul Local Municipal a fost unul secret’ şi că va contesta decizia de suspendare a sa din partid. Dacă se va decide retragerea mandatului său de consilier local, el spune că se va adresa instanţelor de judecată.

Ilie Cheşa a demisionat din poziţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD în luna aprilie, în urma unor neînţelegeri cu colegii privind numirea unui nou preşedinte executiv în organizaţie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks