Preşedintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, critică ‘refuzul’ Guvernului de a lua măsuri pentru redeschiderea şcolilor după vacanţa de iarnă, afirmând că autorităţile ‘distrug’ o generaţie de elevi, care au deja ‘goluri imense la materiile de bază’. ‘În timp ce toate statele europene au ţinut şi ţin şcolile deschise, oficialităţile de la Bucureşti transformă anul şcolar 2020-2021 în anul COVID, anul în care se distruge o generaţie de copii, pe care toată lumea o va numi generaţia COVID-19, generaţia care nu a făcut şcoală. Este inacceptabilă declaraţia şefului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, care recunoaşte că nu există risc de infectare în şcoli, dar care anunţă că redeschiderea unităţilor de învăţământ nu se va face pe 11 ianuarie, cum s-a anunţat iniţial, ci abia peste trei luni, la începutul lui aprilie şi doar în condiţiile în care se va face o campanie de vaccinare reuşită’, afirmă Mihai Fifor, într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES. Deputatul arată că Guvernul refuză în continuare să facă ce este necesar pentru ca şcolile să fie redeschise. ‘Refuză să schimbe protocolul, refuză să folosească testele rapide pentru a testa elevii şi profesorii şi pentru a le permite acestora să reia cursurile, dar foloseşte acest tip de testare pentru cei care-şi împart ciolanul puterii, în fiecare zi, la Vila Lac. În timp ce sunt prinşi de bătălia pentru funcţii şi pentru ministere, neglijează problema Educaţiei pe care o discută pe repede înainte, fără dezbatere publică şi fără a ţine cont de opiniile specialiştilor. (…) Pe cei de la PNL, de la USR PLUS şi de la UDMR îi interesează doar ciolanul şi ignoră faptul că s-au pierdut deja două semestre, că un milion de elevi nu au acces la învăţământul online, că nimeni nu controlează câţi profesori, câţi elevi, şi cu ce rezultate participă la învăţământul online şi nici că elevii au goluri imense la materiile de bază, iar alte materii nu le-au făcut deloc’, a mai scris Mihai Fifor în comunicat.