PSD consideră că premierul Ludovic Orban ‘trebuie să restituie urgent în buget banii pe care i-a transferat în puşculiţa electorală a PNL pentru a cumpăra primari la bucată’, banii aceia fiind suficienţi pentru dublarea alocaţiilor copiilor. ‘Orban trebuie să restituie urgent în buget banii pe care i-a transferat în puşculiţa electorală a PNL pentru a cumpăra primari la bucată. Banii aceia erau suficienţi pentru dublarea alocaţiilor copiilor. Astăzi, Curtea Constituţională le-a mai spus încă o dată că legea privind dublarea alocaţiilor trebuie respectată. Oare de câte ori trebuie să le mai spună că o lege votată de Parlament şi promulgată de preşedinte trebuie respectată?!! Legea trebuie respectată’, menţionează PSD într-un mesaj postat joi pe Facebook. Curtea Constituţională a României a respins, joi, ca neîntemeiată, sesizarea Guvernului referitoare la Legea de respingere a OUG 123/2020 pentru modificarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR. Pe 19 august, Camera Deputaţilor a respins, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020, care modifică şi completează articolul 3 din Legea 61/1993, în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii. Potrivit OUG 123/2020, majorarea graduală a cuantumului alocaţiei pentru copii ar avea loc astfel: ‘majorarea cu câte 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut de Legea nr. 14/2020 şi cuantumul acordat în iulie 2020, respectiv dintre 300 lei şi 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi dintre 600 de lei şi 311 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta între 2 şi 18 ani, precum şi pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani; majorarea se aplică începând cu drepturile lunii august 2020, iar pentru perioada 2021 – 2022 de două ori pe an, de la 1 ianuarie şi de la 1 iulie a fiecărui an; din 2023 se propune continuarea procesului de majorare a cuantumului alocaţiei cu rata medie a inflaţiei anuale’.