Acasă55PSD Hunedoara: Propunerile pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai CJ vor fi aprobate...

PSD Hunedoara: Propunerile pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai CJ vor fi aprobate prin vot, în interiorul organizaţiei judeţene

Propunerile Partidului Social Democrat (PSD) pentru cele două funcţii de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara vor fi stabilite într-un mod transparent, prin vot, în interiorul organizaţiei social-democraţilor, a anunţat marţi preşedintele PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, acesta fiind şi noul preşedinte ales al instituţiei administrative. Într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor a arătat că nu a fost luată încă o decizie referitoare la nominalizarea unor persoane pentru funcţia de vicepreşedinte al instituţiei administrative şi a ţinut să dezmintă anumite ‘speculaţii’ apărute în spaţiul public. ‘Da, PSD a obţinut majoritatea posturilor de consilieri judeţeni în Consiliul Judeţean Hunedoara, ceea ce ne dă posibilitatea de a propune şi vota, într-adevăr, doi vicepreşedinţi. Însă, până la această dată, nu a fost luată nicio hotărâre legată de o eventuală nominalizare a vreunui coleg. Aşa cum am mai declarat, procedura de desemnare a celor doi candidaţi va fi una transparentă, prin vot, în interiorul Partidului Social Democrat’, a precizat Nistor. El a arătat că toţi consilierii judeţeni aleşi din partea PSD sunt ‘oameni de echipă, serioşi şi harnici’, pe care îi recomandă experienţa profesională şi faptul că sunt cunoscuţi ‘ca oameni demni şi responsabili’. În urma alegerilor locale din 27 septembrie, PSD a obţinut cele mai multe mandate în Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, cu cele 17 locuri de consilier judeţean reuşind să constituie o majoritate simplă în instituţia administrativă. PSD a câştigat şi funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara, pentru următorii patru ani, prin deputatul Laurenţiu Nistor, acesta fiind şi liderul organizaţiei judeţene PSD Hunedoara.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks