PSD solicită vicepreședintelui Curții de Conturi Niculae Bădălău să își depună demisia pentru încetarea mandatului.
PSD consideră că în contextul în care DNA a început o anchetă penală și a dispus reținerea domnului Niculae Bădălău, acesta nu își mai poate continua activitatea la Curtea de Conturi a României. Prezența sa în această funcție ar afecta grav credibilitatea instituției.
De aceea, demisia sa ar reprezenta cea mai bună cale pentru protejarea imaginii unei instituții fundamentale a statului român.
Fostul senator PSD Niculae Bădălău a fost reţinut, duminică seară, de DNA, după ce a fost într-un dosar de dare de mită şi trafic de influenţă. Procurorii DNA susţin că Bădălău i-ar promis, în total, 170.000 de euro primarului unei comune pentru a oferi un contract unei firme administrate de o rudă a sa şi a continua să facă plăţi acelei societăţi, în cadrul unui alt contract, chiar şi pentru lucrări neconforme.
Alături de Bădălău a fost reţinut şi reprezentantul unei firme. Curtea de Conturi a transmis că susţine actul de justiţie şi îşi exprimă încrederea că autorităţile competente vor soluţiona acest caz în conformitate cu prevederile Constituţiei şi cu reglementările incidente. Instituţia precizează că membrii Curţii şi auditorii publici externi sunt suspendaţi din funcţii în momentul trimiterii în judecată.
Articolul PSD îi cere lui Niculae Bădălău să demisioneze de la Curtea de Conturi, după ce a fost reținut de DNA apare prima dată în Ecopolitic.