Acasă55PSD susţine că a reuşit să determine Guvernul să asigure testarea elevilor...

PSD susţine că a reuşit să determine Guvernul să asigure testarea elevilor la şcoală pentru COVID-19

PSD susţine că a reuşit, vineri, să obţină o victorie importantă în privinţa organizării testării periodice pentru COVID-19 a elevilor, care va permite menţinerea şcolilor deschise şi asigurarea accesului egal la educaţie.

‘PSD a reuşit, vineri, să obţină o victorie importantă în privinţa organizării testării periodice pentru COVID-19 a elevilor, care va permite menţinerea şcolilor deschise şi asigurarea accesului egal la educaţie pentru toţi copiii din România. După mai multe luni de apeluri repetate din partea PSD, miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii au acceptat, în sfârşit, să ţină prima conferinţă de presă comună în care au anunţat, printre altele, că vor agrea o procedură de testare a elevilor şi profesorilor în unităţile de învăţământ’, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de PSD.

PSD consideră că această măsură este benefică atât pentru asigurarea accesului nediscriminatoriu la educaţie, cât şi pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19.

‘Este însă regretabil că decizia testării elevilor a întârziat nepermis de mult. S-a irosit o perioadă importantă ce ar fi permis unităţilor de învăţământ să se organizeze mult mai bine din punct de vedere sanitar, pentru începerea noului an şcolar în condiţii de siguranţă’, subliniază social-democraţii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks