AcasăStiri generalePSD Timiş solicită liberalilor retragerea sprijinului politic deputatului Şandru, care ar fi...

PSD Timiş solicită liberalilor retragerea sprijinului politic deputatului Şandru, care ar fi prezent în înregistrările AUR

PSD Timiş îşi exprimă consternarea legată de înregistrările apărute în spaţiul public, în care deputatul liberal de Timiş Cosmin Şandru ar fi cel care ‘încearcă să determine’ un deputat AUR să nu voteze moţiunea de cenzură, ‘în schimbul unor favoruri materiale’.

‘Fapta este cu atât mai gravă cu cât se tranzacţionau, în acele înregistrări, funcţii şi posturi la instituţii de stat, semn că liberalii se comportă ca nişte vătafi şi confundă România cu propria moşie. Mai trist decât faptul că protagonistul acestei întâmplări e un politician foarte tânăr, este că deputatul Cosmin Şandru nu a acţionat pe cont propriu, ci în colaborare cu Alin Nica şi cu alţi lideri ai ‘echipei câştigătoare’, disperaţi că ‘Superman’ intră în şomaj politic’, arată un comunicat al PSD Timiş, remis, marţi, AGERPRES.

Social-democraţii timişeni adaugă că după scandalurile publice din PNL Timiş, care au făcut înconjurul ţării în ultimele luni, această tentativă de dare de mită reprezintă ‘bomboana de pe coliva filialei liberale’.

‘PSD Timiş solicită retragerea sprijinului politic pentru deputatul Cosmin Şandru, care s-a pretat la fapte incompatibile cu etica unui parlamentar şi anchetarea acestui caz de o gravitate fără precedent în politica din judeţul nostru. În Timiş nu se cumpără voturi, la noi politica se face altfel’, încheie social-democraţii timişeni.

Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat, luni, că parlamentari ai PNL au încercat să-i ‘mituiască’ pe reprezentanţii AUR pentru a nu participa la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, oferindu-le funcţii în deconcentrate şi a anunţat că formaţiunea sa va face plângere la DNA pentru corupţie.

Simion a precizat că are probe audio-video în acest sens. ‘Parlamentari ai PNL ne invitau să vorbim personal cu Florin Cîţu. O să facem cunoscut poziţiile, o să facem cunoscut totul, pentru că nu e posibil, corupţie la înalt nivel. Să vedem ce fac procurorii. Avem înregistrări audio-video’, a adăugat George Simion. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks