Acasă55PSD va vota împotriva OUG nr.84/2021 şi solicită adoptarea urgentă a Legii...

PSD va vota împotriva OUG nr.84/2021 şi solicită adoptarea urgentă a Legii consumatorului vulnerabil

Partidul Social Democrat a anunţat marţi că senatorii săi vor vota împotriva OUG nr. 84/2021, despre care susţine că permite furnizorilor de utilităţi să debranşeze consumatorii aflaţi în imposibilitatea de a-şi achita facturile restante, şi solicită adoptarea urgentă a Legii consumatorului vulnerabil.

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, situaţia acestor consumatori s-a agravat exponenţial în contextul ‘liberalizării sălbatice’ a pieţei de energie, care a condus la ‘creşteri explozive’ ale tarifelor la energie electrică şi gaze naturale.

‘Ordinea firească ar fi trebuit să fie întâi protejare pentru cei vulnerabili şi apoi debranşare pentru cei care, cu rea-voinţă, nu-şi achită facturile. Cei mai mulţi dintre consumatorii care ar putea fi debranşaţi sunt pensionari, angajaţi cu salarii mici sau familii cu mulţi copii, care deja se află în zona sărăciei severe. Conform Institutului Naţional de Statistică, 41% dintre gospodăriile din mediul urban şi 36% din mediul rural au întârzieri de mai multe luni la plata facturilor pentru utilităţi’, se arată în comunicat.

Tot acolo se spune că PSD a insistat în numeroase rânduri ca partidele din coaliţia de guvernare să adopte urgent o soluţie de protejare a consumatorilor vulnerabili, înainte de a permite furnizorilor de utilităţi să majoreze necontrolat tarifele şi să recurgă la măsura extremă a debranşării.

‘Guvernul poate emite imediat o ordonanţă de urgenţă în acest sens. De asemenea, dacă n-ar fi atât de absorbit de campania internă pentru şefia PNL, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, ar putea convoca mâine o sesiune extraordinară pentru adoptarea urgentă a Legii consumatorului vulnerabil, astfel încât amendamentul PSD respins la Senat să fie adoptat în camera decizională, iar măsurile de protecţie să intre în vigoare din septembrie în acest an şi nu din septembrie 2022’, conform comunicatului PSD.

Biroul permanent al Senatului a convocat plenul, marţi, în sesiune extraordinară pentru o informare privind adoptarea de către Guvern, pe 5 august, în vacanţa parlamentară, a OUG 84/2021, prin care se abrogă prevederi referitoare la debranşarea/deconectarea clienţilor rău-platnici la gaze naturale şi energie electrică.

Prin ordonanţa de urgenţă se abrogă articolul 72, alineat 1, din OUG 70/2020, prevedere care stabileşte că pe perioada stării de alertă operatorii de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situaţia în care este incident un motiv de debranşare/deconectare, amână efectuarea acestei operaţiuni până la încetarea stării de alertă.

Astfel, OUG 84/2021 are drept scop revenirea la prevederile legislative anterioare intrării în vigoare a OUG 70/2020, care permit – în condiţii contractuale reglementate – deconectarea clienţilor finali rău-platnici.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks